Investitorii își orientează economiile către fondul de urgență. Iată ce e de făcut cu banii la început de 2023

foto dcnews.ro
foto dcnews.ro

Începutul lui 2023 este incert din punct de vedere economic, așa că investitorii se poziționează în expectativă. 

”Creșterile de pe piețele bursiere de la începutul anului continuă, în condițiile în care acțiunile Rezervei Federale a SUA par să confirme că finalul ciclului de majorare a ratelor dobânzii este foarte aproape. Aseară, Fed nu a surprins piața, majorând din nou dobânda cu încă 0,25%. Deși datele economice arată o decelerare a inflației, președintele Fed, Jerome Powell, consideră că este prea devreme pentru a declara victoria, deoarece economia americană se află încă în primele etape ale dezinflației. Cel mai probabil, creșterile de dobânzi vor mai continua o vreme, Powell menționând două majorări înainte de o pauză, adăugând că mai sunt multe de făcut pentru a reduce inflația” arată o analiză eToro. 

Conform ultimului sondaj eToro Retail Investor Beat, 28% dintre investitorii individuali români consideră în continuare inflația ca fiind cel mai mare risc pentru portofoliul lor în primele trei luni ale acestui an. Inflația este urmată în clasamentul riscurilor de o posibilă recesiune a economiei globale, de conflictele internaționale și de îngrijorările legate de starea economiei românești. În contextul în care în societatea românească se discută în prezent despre o eventuala creștere a impozitelor, doar 9% dintre investitori se tem de această posibilitate. Întrebați despre riscurile pentru întregul an 2023, cifrele se schimbă: 23% dintre investitori se tem de o recesiune globală, 21% se tem de inflație și 18% de un conflict internațional

Pentru acest an, 26% dintre investitorii români se așteaptă la randamente de până la 10%, 22% anticipează câștiguri cuprinse între 10 și 20%, în timp ce 12% prevăd randamente cuprinse între 20 și 30%, iar 11% se așteaptă la câștiguri de peste 30%. Întrebați care sunt piețele care oferă cele mai bune oportunități în acest trimestru, 36% din respondenți au indicat Europa, 30% SUA și doar 11% privesc spre China. Clasamentul se menține și în ceea ce privește perspectivele de investiții pentru întregul an. Doar un sfert dintre investitorii români se așteaptă la pierderi în 2023. 

Banii de investiții se duc către gospodărie și fondul de urgență

Scăderile burselor de valori din 2022 nu i-au speriat pe 72% dintre investitorii români, mai arată sondajul eToro Retail Investor Beat. O treime dintre acești investitori (33%) consideră că piețele vor avea rezultate mai bune în acest an, 31% afirmă că piețele sunt ciclice, 29% că piețele fluctuează și spun că sunt investitori pe termen lung iar 29% s-au bucurat să cumpere active de calitate la prețuri mai mici. 

Până în prezent, piețele confirmă așteptările pozitive ale investitorilor, indicele american S&P 500 înregistrând o creștere de 7,72% de la începutul anului până în prezent, indicele german DAX a crescut cu 10%, iar indicele chinezesc Shanghai a crescut cu 6,39%.

Pentru următoarele trei luni, doar 21,4% dintre investitori au declarat că vor investi mai puțin decât de obicei. Motivul principal pentru 41% dintre ei este necesitatea de a folosi acești bani pentru a acoperi costurile crescânde ale gospodăriei. Un sfert dintre respondenți folosesc banii de investiții pentru a crea un fond de urgență pentru a acoperi cheltuielile neprevăzute sau pierderea veniturilor, iar aproape 20% acumulează bani în plus pentru a investi atunci când piețele vor arăta mai bine. În ceea ce privește regiunile istorice, 31% dintre investitori sunt din Muntenia, 21% din Transilvania și 20,6% din Moldova. De asemenea, sondajul arată că există o disparitate de gen atunci când vine vorba de investiții - două treimi dintre investitori fiind bărbați (67%), în timp ce doar 33% dintre investitori sunt femei.

Fondul de urgență, un plic sigilat cu 1.000 - 2000 de lei

”Abia acum realizează oamenii cât de important este să ai fondul de urgență, cash în casă. Recomandarea mea e să fie între 1.000 și 2.000 de lei. Acest fond de urgență este pentru mici cheltuieli neprevăzute, defecțiuni casnice, mici probleme de sănătate, mărunțișuri care se pot întâmpla în orice moment, indiferent de context și pentru care trebuie să fii pregătit cu bani la dispoziție, în lei.” spunea Adrian Asoltanie, trainer în educație financiară, precizând că este vorba efectiv despre un plic sigilat, închis, la care să nu umblăm pentru a plăti mărunțișurile de zi cu zi. 

Fondul de siguranță, extins la 6 luni: 3 luni în euro, în cont. 3 luni, în euro și dolari, cash în casă

”În afară de fondul de urgență, este foarte important ca orice persoană sau familie să aibă sau să se preocupe cât de repede poate să-și formeze ceea ce se numește fondul de siguranță. Acesta reprezintă măcar trei luni de cheltuieli vitale, adică mâncare, utilități, rate și transport. Adunăm aceste cheltuieli, le înmulțim cu trei luni și ar trebui să avem un cont în euro la bancă unde să fie ținuți acești bani, care să te ferească de evenimente mult mai periculoase și mai scumpe, precum pierderea jobului, o boală gravă sau o operație scumpă, un moment personal, precum decesul partenerului sau divorț, chiar inclusiv situația în care suntem acum.

În mod normal, eu recomand ca fondul de siguranță să aibă măcar trei luni de cheltuieli vitale. În această perioadă, recomand să se suplimenteze acest fond de siguranță cu încă trei luni, care să fie sub formă cash, în casă. Citește mai multe sfaturi aici

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel