Dezvoltatorul Plajei Caelia este în continuare vizat de tot felul de controale. Presiunile nu încetează asupra sa.
Într-o discuție cu jurnalistul Val Vâlcu, investitorul român Alin Bucur, cel care a dezvoltat Plaja Caelia, ”paralizată” de autorități, a afirmat că are piscine pe plajă chiar încălzite, ”dar statul român nu vrea ca aceste piscine să funcționeze, nu vrea ca turistul să beneficieze de anumite condiții”.
”Chiar înainte de a intra cu dvs., mi-a venit un control de la ITM în condițiile în care eu nu lucrez, sunt închis. Deja s-a ajuns prea departe. Doamnele au venit, le-am întrebat cu ce scop și mi-au spus că au lucrare, că așa au fost trimise.
Toată lumea vrea să caute, să găsească ceva. Îi invit pe domnii care-i trimit pe acești inspectori să vină ei aici, să stea de vorbă cu mine, să găsească ei.
Că văd atâta presiune, ba să vând, ba să-mi văd de treaba mea.
Nu înțeleg, ce se întâmplă? Pe cine am deranjat că am licitat o plajă? Că am reușit să construiesc... nu înțeleg pe cine am deranjat atât de tare!” a spus Alin Bucur.
”Am fost păcălit de Apele Române, mi-au luat și banii și acum vor să-mi ia și investiția. Vrem să vedem ce se întâmplă. Chiar nimeni nu ia atitudine în țara asta? (...) Trebuie să fim tratați cu respect” acuză Alin Bucur.
Investitorul și-a strigat disperarea în ultimul interviu acordat DCNews: ”Cum să vină cineva să investească, să primesc contract de la Apele Române, să plătesc înțelegerea și totul la zi și ei, după ce construiești, să vină să te blocheze? Nu înțeleg în ce stat trăim, nu înțeleg în ce țară trăiesc, e inadmisibil ce se întâmplă”.
Recent, conform lui Alin Bucur, Inspectoratul de Stat în Construcții a recunoscut că nu a făcut măsurători la fața locului și le cer de la Apele Române. ”Toată lumea încearcă să se spele pe mâini” acuză investitorul. ”Fosta Caelia a avut aceeași plângere ca și a mea cu altă soluție” mai punctează Alin Bucur.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu