Invitaţia la un eveniment unde va participa Melania Trump provoacă o dispută la şcoala internaţională a ONU

Părinţii unor elevi de la Şcoala Internaţională a Naţiunilor Unite (UNIS) şi administratorii acestei instituţii de învăţământ încearcă să găsească o soluţie diplomatică la disputa cauzată de o invitaţie controversată adresată elevilor de a participa, în prezenţa Primei Doamne Melania Trump, la ceremonia de deschidere a şedinţei de la Bursa de Valori din New York (NYSE), transmite miercuri dpa.

În invitaţie li se solicita elevilor să se alăture săptămâna viitoare Melaniei Trump într-o vizită la NYSE şi la ceremonia de deschidere a acestei burse.

Din raţiuni logistice, doar zece elevi ar putea să o însoţească pe Prima Doamnă a SUA, dar acest lucru a fost suficient pentru ca unii părinţi să-şi exprime îngrijorarea că elevii ar putea fi folosiţi ca sprijin politic.

Sunt profund dezamăgit de decizia de a accepta această invitaţie, a menţionat Predrag Vasic, funcţionar al ONU, într-o scrisoare adresată unui subsecretar general al Naţiunilor Unite.

Nu mai am copii la şcoala primară din cadrul UNIS, dar împreună cu alţi părinţi ne temem că acei copii nu se reprezintă doar pe ei şi pe părinţii lor, ci ei reprezintă şcoala noastră, pe noi toţi din comunitatea UNIS, iar prezenţa lor împreună cu Prima Doamnă conferă prin extensie, pentru această administraţie a SUA, susţinerea din partea şcolii şi comunităţii noastre, a adăugat Vasic.

Participarea Melaniei Trump la deschiderea şedinţei NYSE coincide cu prima zi a Summitului ONU privind clima, unde este de aşteptat să ia cuvântul reprezentanţi ai 63 de ţări. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel