Preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, a transmis un mesaj de condoaleanţe la moartea acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici.
Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a afirmat, duminică, într-un mesaj transmis la moartea medicului Constantin Bălăceanu-Stolnici, membru de onoare al Academiei, că acesta "a ştiut să exprime o profesiune de credinţă dătătoare de încredere şi de speranţă" şi "a pledat pentru spiritualitate, pentru bine şi iubire de oameni".
"S-a stins, la vârstă centenară, medicul Constantin Bălăceanu-Stolnici, membru de onoare al Academiei Române, provenit dintr-o familie cu rădăcini cunoscute din timpul Cruciadei Târzii. Duce cu sine în mormânt o lume întreagă, cu bunele şi cu relele vieţii sale, pe care le va judeca numai Dumnezeu. Mi-a plăcut mereu să-l ascult şi să-l citesc pentru că a ştiut să exprime o profesiune de credinţă dătătoare de încredere şi de speranţă. A sfidat mereu greutăţile şi a pledat pentru spiritualitate, pentru bine şi iubire de oameni, inclusiv în anii din urmă, pe această scenă recentă a vieţii, tulburate de 'progresism', neomarxism şi 'anularea culturii'. Profesiunea de credinţă şi secretul longevităţii au ieşit limpede la lumină într-un memorabil interviu: 'Sunt un optimist!'. Academia Română îi aduce omagiul cuvenit, ca unui senior de vârstă şi ca unui savant. Să-i fie ţărâna uşoară şi amintirea de neclintit", a transmis Ioan-Aurel Pop, în mesajul remis AGERPRES.
Academicianul Constantin Bălăceanu - Stolnici a murit duminică, la vârsta de 100 de ani, a anunţat Universitatea Ecologică din Bucureşti, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News