Ioan Căbulea, instalat de Ponta secretar general adjunct al MAI

cabulea
cabulea

Chestorul Ioan Căbulea, retras marţi din funcţia de secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), a fost instalat de premierul Victor Ponta pe funcţia de secretar general adjunct în acelaşi minister, informează Mediafax.

Premierul Victor Ponta l-a instalat, joi, pe chestorul Ioan Căbulea pe funcţia de secretar general adjunct în MAI, după ce, în urmă cu două zile, ministrul de Interne, Mircea Dușa, anunța că chestorul a fost retras din funcţia de secretar de stat în același minister, în locul său fiind numit chestorul Anghel Andreescu, care a mai deţinut această funcţie în perioada 2005-2009.

Ca secretar de stat, Ioan Căbulea coordona, din mai, Departamentul Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul ministerului.

Ioan Căbulea este pus sub urmărire penală de procurorii Parchetului General, pentru abuz în serviciu, în dosarul privind listele electorale de la referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu. Procurorii au deschis dosarul după ce MAI a trimis o evidenţă a listelor electorale la solicitarea Curţii Constituţionale, apoi, a doua zi dimineaţă, MAI a trimis o nouă comunicare către CCR, în care spunea că nu îşi asumă evidenţele respective.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel