Senatorul PSD Ioan Chelariu, vicepreşedinte al Senatului, a refuyat locul lăsat liber de judecătorul Toni Greblă la Curtea Constituţională a României (CCR).
"Am fost extrem de onorat de invitaţia pe care mi-a adresat-o domnul prim-ministru Victor Ponta, în calitatea domniei sale de lider al partidului, care-i conferă dreptul să propună un candidat pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională a României. Am fost în situaţia ingrată de a declina interesul, în acest moment. Pentru mine sunt prioritare obligaţiile asumate faţă de alegători, cărora le-am cerut votul pentru un mandat de senator, activitatea parlamentară curentă şi, mai ales, cea de la Comisia de revizuire a Constituţiei fiind sarcini asumate pe care trebuie să le duc la bun sfârşit. Mă bucur de o bună colaborare cu membrii comisiei, de armonizarea creată, dincolo de opţiunile politice, ceea ce ne oferă condiţii ca revizuirea Constituţiei să avanseze conform aşteptărilor cetăţenilor, ale specialiştilor, ale partenerilor noştri externi. Este onorantă această obligaţie, asumată responsabil, de aceea exclude, până să finalizăm proiectul revizuirii Constituţiei, o schimbare a opţiunilor mele", a declarat senatorul romaşcan Ioan Chelaru, potrivit ziarulderoman.ro.
Pe lista propunerilor social-democraţilor pentru CCR, alături de senatorul Ioan Chelaru sunt nominalizaţi Corneliu Bârsan, profesor de drept şi fost judecător la CEDO, şi Cornel Bădoiu, fost preşedinte al Secţiei militare a Instanţei supreme.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu