Ioan Ghișe, Partid pentru Creșterea Salariilor și Pensiilor: „Am discutat cu doi parlamentari” - Exclusiv

Senatorul independent Ioan Ghișe a anunțat, luni, lansarea grupului de inițiativă pentru înființarea unui nou partid.

„Numele va depinde de ce vom conveni cu vei care vor face parte. Scopul partidului va fi creșterea și alinierea salariilor și pensiilor românilor la media europeană într-un orizont de timp de 10-12 ani. Este un partid pe proiect, este liber de ideologie”, a declarat senatorul pentru DCNews.

Întrebat despre numele viitoarei formațiuni politice, Ioan Ghișe ne-a spus că „va fi, probabil, Partidul pentru Creșterea Salariilor și Pensiilor. Dar încă nu s-a înființat, noi suntem deocamdată un comitet de inițiativă care lansează această provocare. Anunțăm constituirea grupului de inițiativă, reperele”.

Cât despre susținătorii partidului, fostul liberal a arătat: „În principal, sunt oamenii care au strâns semnături pentru candidatura mea la alegerile prezidențiale, toamna și vara trecute”. 

Vezi și: PSD, alături de Macovei, susține modelul german al Legii partidelor. Unde este capcana pentru PNL

Chestionat dacă a discutat cu vreun parlamentar pentru cooptarea în noul partid, Ioan Ghișe a afirmat că a discutat cu doi colegi și care „au zis că este interesant, dar deocamdată așteaptă să vadă documentele. Suntem la faza de a face publice documentele și să vedem câtă lume le susține și aderă la idee”. 

„Deschidere există, de aceea facem lucrul ăsta, pentru că în țară sunt oameni mulți care își doresc să existe un astfel de partid. Până în toamnă speră să strângă semnăturile, pentru a candida în 2016 la alegerile locale și parlamentare”, a conchis Ioan Ghișe.

Lansarea grupului de inițiativă va avea loc marți, la orele 14:00, la Sala Presei din Senat. Pe lângă Ioan Ghișe, printre inițiatorii acestui proiect se numără și conf. univ. Dr. Ion Corbu.

Citește și: IOAN GHIȘE, NOU PARTID care să funcţioneze pe baza celor mai noi tehnologii informatice

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel