Ioan Ghișe. Programul politic al lui Ioan Ghișe pentru prezidențiale

Ioan Ghișe, candidat la alegerile prezidențiale, își propune, prin programul său politic, să redea românilor "încrederea și garanția că România poate fi condusă bine și cinstit pentru creșterea bunăstării cetățenilor și mai binele generațiilor viitoare".

Potrivit documentului pe care Ioan Ghișe l-a prezentat, vineri, la Parlament, este de dorit o guvernare bazată pe majorități parlamentare solide sau "ideal, cel puțin o perioadă, pe Guvern de Uniune națională potrivit reprezentativității parlamentare".

VEZI ȘI: Mesajul lui Ioan Ghișe: E foarte GREU. Îi rog să mă ajute

"Potrivit Constituției, Guvernul este al României și nu al majorității parlamentare contra opoziției parlamentare", întărește Ghișe în programul politic.

In programul său politic, Ioan Ghișe vorbește de mai multe acțiuni importante dintre care amintim: 1. Creşterea investiţiilor în sectorul privat în materie de creativitate, respectiv, cercetare - dezvoltare, inventică şi inovare; 2. Accelerarea ritmului de difuzare şi implementare a informaţiilor tehnologice de vârf; 3. Redefinirea rolului şi importanţei cercetării de tip guvernamental; 4. Redefinirea şi recunoaşterea rolului şi importanţei cercetării de tip universitar; 5. Utilizarea fondurilor structurale; 6. Investiţii finanţate din fonduri suverane internaţionale în infrastructură, sănătate, cultură.

Ioan Ghișe propune realizarea de acorduri politice și sociale și pentru reprofesionalizarea cetățenilor români potrivit necesităților de competențe ale lumii globalizate, dar și pentru promovarea tehnocraților pe criterii de meritocrație în funcții și demnități publice.

De asemenea, prin programul politic al senatorului Ioan Ghișe se propun astfel de acorduri și pentru crearea cadrului legislativ și instituțional pentru monitorizarea de către societatea civilă a cheltuirii banilor publici și pentru valorificarea avuției naționale.

Nu în ultimul rând, Ghișe propune și realizarea parteneriatelor de control de stat între autoritățile publice și persoane fizice sau juridice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel