Eroul de război din Abrud, Ioan jurcă, a împlinit 100 de ani.
Eroul de război din Abrud, Ioan Jurcă, a împlinit 100 de ani de viață. Cu ocazia zilei de naștere, căpitanul în rezervă a fost viziat acasă de primarul Cristian Albu și viceprimarul Sergiu Simina, potrivit alba24.ro
Povestea de viață a eroului Ioan Jurcă este una impresionantă. De la ororile războiului pe frontul rusesc în măruntaiele pământului de la ”Micul Cernobâl” al României, mina de uraniu de la Băița Plai, ”fratele mai mic al României” de la Abrud le-a văzut pe toate într-o viață de om.
Născut în 6 octombrie 1921, veteranul a făcut parte din Regimentul 91 Infanterie. După stagiul militar a plecat pe front, dar nu pe orice front ci pe unul dintre cele mai aprige și dure din cel de-al Doilea Război Mondial.
A îndurat frigul, foamea, ploaia de vară sau gerul năprasnic al iernii. A văzut cum camarazii au căzut în somnul veșnic, răpuși de inamic, dar și dulcea bucurie a victoriei. A luptat la Podul Iloaiei și a îndurat frontul rusesc.
A fost și la un pas de moarte, când a fost confundat de un soldat sovietic cu un soldat al armatei celui de al Treilea Reich, dar soarta a decis ca viața sa să fie mai lungă.
Timp de 5 ani, cât a stat în armată, bărbatul le-a văzut pe toate. A fost decorat și a ajuns să aibă gradul de căpitan în rezervă.
Şi nu s-a rezumat la atât în viață. După ce a îndurat ororile războiului, Ioan Jurca, a ales calea și viața în adâncul pământului.
Timp de 24 de ani, bărbatul a fost miner: şase ani la mina de uraniu de la Băița și 18 ani la mina de la aur de la Brad.
Cu atâtea povești ”în desagă”, bărbatul a mai lucrat timp de 10 ani crâșmar, unde zi de zi și-a povestit viața celor care intrau în barul la care lucra.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu