Ioan Mang, nominalizat la Ministerul Educației, în locul Corinei Dumitrescu

Premierul desemnat, Victor Ponta, a declarat, duminică seara, că ținând cont de problemele apărute în jurul nominalizării la Ministerul Educației a Corinei Dumitrescu, a decis înlocuirea acesteia cu senatorul Ioan Mang, care este și seful departamentului de educatie din PSD. Ioan Mang este și profesor la Universitatea din Oradea.

Victor Ponta a declarat că propunerea de a ocupa aceasta functie a fost facută cu toată buna credință

 Era foarte important ca prestigiul, probitatea profesionala și personală să nu aibă de suferit iremediabil în urma acestor zile fierbinți pentru domnia sa.

În același timp, deciziile politice și dureroase trebuie să le iau eu. Consider că în perioada imediat urmatoare, ministrul Educației are imediat de organizat admiterea în clasa pregătitoare, bacalaureatul, admiterea la liceu. Un ministru care în fiecare zi trebuie să răspunda la niște acuzații, chiar neadevărate, nu poate funcționa la 100% din capacitate

Potrivit declarației de avere, Ioan Mang deține în Oradea, alături de soție, două imobile moștenite, plus o casă care se afla în construcție având o suprafață de 540 mp. Ioan Mang mai are în proprietate și câteva terenuri.

Ministrul nominalizat de la Educație are și datorii. La BRD are un credit de 45. 000 de euro și un alt credit de 115. 000 de lei la Banca Transilvania.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel