Ioan Nasleu a fost condamnat joi, de judecătoria Timişoara, la închisoare, într-un proces în care era acuzat, printre altele, de şantajarea a doi jurnalişti.
Publicitate
Conform Press Alert, Ioan Nasleu a fost condamnat la câte un an şi 8 luni de închisoare pentru fiecare dintre infracţiunile de şantaj de care era acuzat. Sursa citată transmite că Nasleu i-a şantajat pe Dragoş Boţa, editorul şef Press Alert, dar pe soţia acestuia, Iulia Boţa, directorul debanat.ro.
De asemenea, Nasleu a fost acuzat și că i-a șantajat pe doi angajați de la Piețe SA, încercând să-i determine să demisioneze, altfel va da familiilor pretinse înregistrări care ar fi dovedit o pretinsă relație.
"Nasleu a fost găsit vinovat și de săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri și instigare la uz de fals. Fostul director de la Piețe SA a fost achitat pentru acuzația că i-a șantajat pe cei doi angajați. În urma contopirii pedepselor, Nasleu a primit pedeapsa finală de 2 ani 8 luni şi 20 zile închisoare cu suspendare sub supraveghere, cu termen de încercare de patru ani. De asemenea, Nasleu a fost condamnat să plătească daune morale de 10.000 euro jurnalistului Dragoș Boța și de 15.000 euro către Iulica Boța. De asemenea, inculpatul este obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 zile la una dintre următoarele două instituţii: Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiș sau a STP Timişoara.
Nasleu va trebui să plătească suma de 3.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat pentru prezentul litigiu.
Pe perioada termenului de supraveghere, Nasleu este obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiș, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b) C.pen., obligă inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunicate", mai arată sursa citată. .
Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată în termen de 10 zile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu