Milionarul Ioan Neculaie, care a fugit din România ca urmare a condamnării definitive la închisoare, a fost prins de poliţişti în Grecia, în zona Salonic.
Publicitate
Conform Antena 3, fostul patron al FC Braşov a fost prins de poliţiştii greci în zona Salonic. Se pare, însă, că acesta şi-ar fi făcut mai multe operaţii estetice pentru a scăpa de urmărire.
Acesta fusese condamnat definitiv la 2 ani şi 2 luni de închisoare cu executare pentru infracţiuni de abatare de la regimul armelor şi muniţiilor. În aceste momente, el se află în custodia poliţiştilor greci, urmând să se ia legătura cu autorităţile din România pentru extrădare.
Ioan Neculaie fusese dat în urmărire națională.
"La data de 29 ianuarie a.c., în urma activităţilor investigative efectuate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în colaborare cu Direcţia Operaţiuni Speciale, Direcţia de Investigaţii Criminale, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, Centrul SELEC, poliţiştii greci, coordonaţi de şeful ENFAST din nordul Greciei, au depistat, în zona Thessaloniki, un bărbat, de 64 de ani, urmărit la nivel internaţional", se arată într-un comunicat transmis de Poliţia Română.
Vinerea trecută, Ioan Neculaie a fost condamnat de Curtea de Apel Brașov la 2 ani și 2 luni de închisoare cu executare pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, după ce a folosit arma pentru a trage în cauciucurile autoturismului său.
După decizia instanței, poliția a mers la domiciliul omului de afaceri, dar nu l-a găsit, scrie stirileprotv.ro.
Nu este prima dată când omul de afaceri încearcă să se sustragă de la executarea unei pedepse. Și în 2017 a trecut printr-un astfel de episod, el fiind prins în vama din Giurgiu, după ce fusese dat în urmărire generală.
„Este o rușine ce s-a întâmplat la Sectorul 1 și, dacă vreți, o ultimă dovadă a faptului că, în România, justiția este nefuncțională, ăsta-i cuvântul. Nu se poate ca într-un caz, de acum un an și jumătate aproape, în care o țară întreagă a văzut zeci de inși aflându-se la locul nepotrivit, umblând în saci, doamna Clotilde Armand fiind pe hol și privindu-i, oamenii ăia să nu fie audiați și întrebați ce au căutat acolo. Procurorul șef de secție, Sprâncu, n-a fost audiat. Deci, o rușine și o modalitate obscenă de a mușamaliza un dosar cutremurător, întrebarea fiind cine are interes să-l mușamalizeze și de ce?
De ce? Pot să risc eu o primă explicație. Nu vor să meargă mai departe, pe de o parte fiindcă doamna Armand este și cetățean francez, fără să am nimic cu Franța, deoarece România modernă a fost zidită cu ajutorul unor cetățeni francezi, de la generalul Henri Mathias Berthelot până la Carol Davila, iar pe de altă parte, dacă ar umbla la această situație vizând fraudarea alegerilor, probabil că se gândesc că mult mai puțină lume ar fi dispusă să fraudeze alegerile în 2024, când avem 4 ture de alegeri. Practic, alegem tot peste 2 ani. Nu vor să creeze un precedent, în sensul în care, cu oblăduirea puterii, poți frauda alegerile pentru că nimeni nu se atinge de tine. Este revoltător și nu avem ce face“, a punctat analistul politic Bogdan Chirieac în începutul emisiunii „Deferiţi mass-media“.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News