Un fost lider PDL este audiat, marți dimineață, la DNA, într-un dosar în care este acuzat de intervenții la ANRP.
UPDATE: "Am dat declarația. Am toată disponibilitatea de a participa la soluționarea corectă a acestui caz", a spus Ioan Oltean la ieșirea din sediul DNA.
Ioan Oltean a intrat la DNA. El este cercetat sub control judiciar, acuzat fiind de DNA de intervenții la ANRP pentru despăgubirea ilegală a omului de afaceri Mihai Rotaru, de la care ar fi primit mită 600.000 de euro.
Deputatul PNL ar fi primit, într-o biserică din Chitila, 600.000 de euro de la Mihai Rotaru, acționar la CSU Craiova, pentru a interveni în favoarea omului de afaceri la fosta șefă ANRP, Crinuța Dumitrean. Mihai Rotaru a obținut, în urma intervenției, 109 milioane de lei pentru un teren supraevaluat cu peste 87 de milioane de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News