Antrenorul de spadă Ioan Popa a decedat la vârsta de 64 de ani, a anunţat, joi, Federaţia Română de Scrimă pe site-ul său oficial.
Fost spadasin la CSA Steaua, club pentru care a câştigat de trei ori campionatul naţional (1976, 1977 şi 1979), Ioan Popa a cucerit două medalii de aur (1977, 1981) şi una de bronz (1979) la Universiadă, în proba pe echipe, cu naţionala României.
În 1980 a cucerit Cupa Europei cu CSA Steaua şi tot în acel an a luat parte la Jocurile Olimpice de la Moscova, clasându-se pe locul 6 la individual şi pe locul 4 cu echipa României.
Pentru realizările sale a fost numit maestru emerit al sportului în anul 1982.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu