Ioan Rus, către investitorii chinezi: Avem un master-plan de transport general

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a ținut să precizeze, la întâlnirea cu oamenii de afaceri chinezi,  potențialul de cooperare între companiile chineze și companiile românești.

Potrivit ministrului Transporturilor, Ioan Rus, în această toamnă vom avea un master-plan general de transport în România. 

Documentul va prevedea dezvoltarea infrastructurii rutiere, feroviare, navale, aeriene a României. În acest sens, companiile chineze pot participa la ceea ce înseamnă modernizarea a 14.000 de kilometri de cale ferată, a 2.500 de drumuri expres, a 3.000 de drumuri trans-regionale, dar și construirea a 1.000 de kilometri de autostradă. 

Ioan Rus a ținut să precizeze că sunt oportunități pentru modernizarea aeroporturilor românești, atât a celor internaționale, cât și a celor deschise pentru traficul internațional.  Alături de această infrastructură  vor fi modernizate companiile care operează și vor opera pe teritoriul României.

Avem un port mare la Constanța, avem șantiere navale importante în România, unde se produc aproape toate tipurile de nave maritime. Aceste lucruri se vor putea concretiza fie în interiorul unor contracte  de construcție, fie în interiorul unor contracte de parteneriate public private, cu finanțări din partea companiilor chineze, a precizat Ioan Rus. 

Potrivit informațiilor DC News, există un parteneriat între Ministerul Transporturilor și China, care prevede colaborarea în nouă proiecte de anvergură a căror valoare se ridică la circa 6,7 miliarde de euro în domeniul infrastructurii rutiere și feroviare. 

Dintre aceste putem menționa:

- Magistrala denumită Expres Montana, Târgu Mureș-Iași-Unghieni, cu o lungime de 301 kilometri;

- Linia Vinului, care pleacă de la Luduș; 

- Linia Moldovei: Făurei - Tecuci - Iași, în lungime de 262 de kilometri;

- Linia Moților: Turda, Câmpeni, Abrud, 93 de kilometri.

- Linia Oravița-Anina, în lungime de 33 de kilometri, care în trecut era folosită pentru transportul minereului de uraniu; (Beijing, 1 septembrie, 2014)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel