Ion Dichiseanu, semnale pentru fiica lui, Ioana. Ce i-a spus în vis: Nu mint! Pare ştiiţifico-fantastic, dar se minunau

Foto: Facebook Ioana Dichiseanu
Foto: Facebook Ioana Dichiseanu

Ioana Dichiseanu, fiica lui Ion Dichiseanu, a făcut dezvăluiri emoționante la o lună după moartea marelui actor. 

Alegeri prezidentiale 2024

Actorul Ion Dichiseanu a murit, joi, 20 mai, la Spitalul Floreasca, unde era internat de trei luni.

Ion Dichiseanu a ajuns în spital după o infecție cu o bacterie ce i-a provocat o pneumonie bilaterală, spunea Ioana Dichiseanu, fiica marelui actor.

„Nu a pornit dintr-o suferinţă anume, el este un fost fumător şi a avut o saturaţie uşor scăzută a oxigenului, dar nu alarmantă. În noiembrie a avut câteva simptome care i-au dat de bănuit, a făcut radiografie şi CT. Acestea au fost prost citite, prost interpretate. A făcut o bronhoscopie şi, la 11 zile după aceasta, s-a prăbuşit şi am aflat că a fost infectat cu o bacterie care i-a provocat o pneumonie bilaterală”, declara atunci Ioana Dichiseanu, într-o emisiune la Prima TV.

Ioana Dichiseanu, mesaje de la tatăl ei

Ioana Dichiseanu este afectată de moartea părintelui său și spune că primește mesaje din partea lui, în vis. Cei doi au fost foarte apropiați mereu, iar tânăra simte că actorul îi este și acum alături. Aceasta susține că maestrul îi spune uneori lucrurile care urmează să se întâmple și nu dă niciodată greș.

"L-am visat. L-am visat de foarte multe ori, aproape în fiecare noapte. Mi-a transmis foarte multe mesaje, inclusiv mi-a spus nişte lucruri care ulterior s-au adeverit şi aşa comunicam cu el şi cât era în spital. Ştiu că pare puţin ştiiţifico-fantastic, dar chiar aşa este şi nu mint pentru că dimineaţa când sunam la spital să întreb cum se mai simte, dădeam totdeauna telefonul pe difuzor şi erau Adi şi mama lângă mine şi înainte să sun le povesteam ce am visat şi când auzeau ce spun medicii se minunau şi ei. Avem în continuare o legătură puternică pentru că am foarte multe confirmări şi semne şi simt că este în continuare lângă mine, lângă noi", a declarat Ioana Dichiseanu, la Antena Stars.

"Cea mai mare binecuvântare, faptul că sunt copilul lui"

În plus, fiica marelui actor susține că numele pe care îl poartă și faptul că este copilul lui Ion Dichiseanu reprezintă o binecuvântare.

"Cea mai mare avere pe care mi-a lăsat-o tatăl meu este numele. Are o valoare incomensurabilă şi incontestabilă şi nu se poate compara cu nicio avere materială. Pentru mine, asta este cea mai mare onoare şi cea mai mare binecuvântare, faptul că sunt copilul lui", a declarat Ioana.

Cum i-a explicat fiicei ei că bunicul nu se mai întoarce

„I-am explicat fetiței mele că într-un fel Dichi nu mai vine pentru că aşa se întâmplă la un moment dat cu noi toţi”, a spus fiica marelui actor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel