Avocatul Lucian Bolcaș a analizat un articol de presă al jurnalistei Ioana Ene Dogioiu. Ea scrie a câștigat un proces deschis împotriva CCR, care nu i-a furnizat informații de interes public.
Jurnalista Ioana Ene Dogioiu a publicat pe site-ul ziare.com, astăzi, un articol cu titlul ”CCR nu e mai presus de lege: Hotarare definitiva fara precedent. Curtea Neconstitutionala a Romaniei”. Aceasta scrie despre o decizie definitivă a Curții de Apel București în privința CCR, care a refuzat să-i furnizeze informații de interes public în baza legii 544/2001 despre o solicitare a procurorului Cosmin Grancea în dosarul ”Bombonica”. Ioana Ene Dogioiu a solicitat CCR să-i precizeze ce a solicitat procurorul menționat și cum a fost soluționată cererea. CCR a refuzat, motiv pentru care aceasta a deschis un proces, despre care scrie că l-a câștigat definitiv la CAB.
Analiza avocatului Lucian Bolcaș
Avocatul Lucian Bolcaș a comentat, pentru DCNews, articolul mai sus menționat: ”În articolul lecturat am admirat abilitatea cu care se denaturează sensul unei hotărâri judecătorești cu scopul deliberat de a fi denigrată CCR. Sigur, la ora actuală CCR constituie unul dintre polii de stabilitate ai echilibrului juridic, care trebuie să fie atacat de către cei care doresc distrugerea totală a statului român. Punctul de vedere exprimat de Curtea de Apel este discutabil, dar numai în raport de activitatea administrativă a CCR, nu în raport de activitatea sa jurisdicțională.
Constituționalitatea hotărârilor CCR nu poate să fie cenzurată de o instanță de drept comun, dar activitatea sa administrativă poate fi pusă în discuție, pentru că aici se confruntă două teze: CCR, conform legii sale organice, se conduce după propriile sale regulamente, deci practic și administrative, iar interpretarea lor nu poate să revină decât tot CCR. A doua: dispozițiile de natură administrativă pot intra în coliziune cu legile ordinare, fiind de competența de cenzură a instanței de contencios administrativ. Sunt două teze diferite, dar în niciun caz o activitate administrativă desfășurată de un singur judecător, a cărui calitate poate și ea fi pusă în discuție, nu poate să constituie un vot de blam pentru activitatea de jurisdicție a CCR”.
Pe scurt, jurnalista pleacă o decizie a instanței în ceea ce o privește, bazată pe o situație administrativă, generalizează și extrapolează până la a pune sub semnul întrebării deciziile CCR, așa cum veți observa accesând link-ul de pe ziare.com de mai sus.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News