Ioana Filimon, reacţii după zvonul că ar fi fost răpită de iubitul turc: S-a ajuns aici din prostia lui

Ioana Filimon
Ioana Filimon

Ioana Filimon, fostă Miss România, a intrat în mijlocul unui scandal mediatic, după ce s-ar fi zvonit că a fost răpită de iubitul turc. Familia vedetei a alertat Ambasada României din Turcia, iar cei doi au fost aduşi la audieri. 

„Este un subiect sensibil pentru mine. Eu ştiu mai bine ce s-a întâmplat. Cred că ştiţi aceste lucruri de la Ambasadă.  Sincer, chiar nu-mi doresc să vorbesc despre subiectul acesta. Nici eu nu ştiu ce este în capul lui acum şi ce vrea sau ce nu vrea. Noi mai vorbim, pentru că mai avem unele lucruri de rezolvat.

Dar nu că ar fi vorba de vreo împăcare, nici vorbă. Prefer să fie totul încheiat şi să ne reluăm vieţile exact cum au fost înainte şi să fie totul ok. Au fost multe lucruri adevărate dintre cele care s-au spus, dar nu vreau să comentez. Doresc să se uite şi să nu se mai scrie despre acest subiect, pentru că nu este ok nici pentru mine şi nici pentru nimeni. Nu am făcut niciodată plângere împotriva lui, nu i-am dorit răul. S-a ajuns aici din prostia lui. În viaţă, orice greşală e o lecţie. Sunt împăcată cu deciziile mele“, a spus Ioana Filimon.

 
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel