Ioana Ginghină recunoaște că a cam exagerat cu shoppingul, având extrem de multe haine, de unele chiar uitând că le-a cumpărat.
"Până acum vreo doi-trei ani, eram mai mult la rochii scurte și fuste. Acum, nu-mi dau seama dacă datorită vârstei, am început să mă îmbrac la cămașă, mai comod, Așa mă simt mai bine, cu cămașă și jeanși. Mă pun pe tocuri, nu am o problemă, dar cămașa și jeanșii am senzația că merg oriunde. Și dacă pui un sacou și vrei seara să mergi la teatru și dacă vrei 'să nu fii nici chiar din gunoaie', cum am eu o vorbă. Nici în trening, dar nici prea elegant. Și așa mă simt cel mai bine acum, în cămașă și pantaloni de blugi", a spus Ioana Ginghină pentru viva.ro.
"Am foarte multe rochii. Garderoba mea s-a mărit considerabil. Am și zis că nu credeam să ajung să am atâtea. Deci eu aveam un dressing, care este numai al meu. Acum, el s-a extins și în mansardă. Am încă cinci stend-ere cu haine în mansardă. Pur și simplu sunt puse acolo, încărcate cu haine. Însă mi-am propus să fac cu mine așa: în primul rând, să port măcar o dată lucrurile, pentru că am ajuns să am lucruri cu etichetă, pe care îți dai seama că uit că le-am cumpărat. Și vreau să port măcar o dată lucrurile astea", a mai spus actrița.
"Am multe haine de iarnă. Așadar, gata! Până la primăvară, nimic! Și mai am o chestie. De acum, dacă mai cumpăr ceva, să și dau ceva. Măcar pentru aerisirea spațiului. Pentru că eu, să ne înțelegem, până acum 11 ani, am stat într-un apartament cu două camere și mă descurcam cu dulapul ăla. Deci, dulapul acesta s-a transformat în două camere și nu este ok", recunoaște Ioana Ginghină.
Vezi și: Trucul folosit de Ioana Ginghină, de ani buni, pentru a nu se îngrășa: Mă mențin la aceeași greutateâ
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu