EXCLUSIV  Ioana Krekan (Enel): Cum este evidențiat consumul de gaze naturale pentru fiecare lună / video

Ioana Krekan
Ioana Krekan

Ioana Krekan, Manager Activare și Facturare ENEL Energie/ ENEL Energie Muntenia, a fost invitată la DC News și DC Business, unde a arătat, pe o factură, cum este evidențiat consumul de gaze naturale pentru fiecare lună.

Puteți să ne arătați pe o factură cum este evidențiat consumul de gaze naturale pentru fiecare lună?

„Sigur. Ne putem uita împreună chiar pe exemplul pe care dumneavoastră l-ați pregătit. Cred că e bine de menționat, înainte să ne uităm pe factură, faptul că vorbim de un client din București, cu o casă cu 3 camere ce are încălzire pe gaze, deci are o centrală.

Revenind la factură, pe prima pagină regăsim perioada facturată. În cazul exemplului marcat cu galben, putem observa perioada de facturare: 1 octombrie 2022 – 29 ianuarie 2023. Mai jos puțin, regăsim detalii legate de suma de plată, totalul de plată.

Marcat cu roșu o să vedem totalul de plată factură curentă care este în valoare de 3594 de lei. Mai jos, o să găsim cu minus sume din regularizări: -3053 lei. Ne întrebăm ce este cu această sumă cu minus. Este chiar suma din stornarea facturilor pentru consumul octombrie-decembrie, anul trecut. Și menționam că dacă aceste facturi au fost achitate, plățile vor fi alocate automat. În cazul acestui client au fost alocate automat și putem observa că totalul de plată pentru această factură este de 541 de lei.

Deci, este o diferența între factura curentă de 3594 de lei și suma cu minus de 3053 lei. Aceasta este prima pagină și aici găsim primele informații legate de perioada de facturare și legate de suma totală de plată.

Dacă ne uităm pe pagina a 3-a a facturii, aici avem mai multe detalii, legate de perioada facturată și de plafonarea aplicată.

Cu galben avem marcată perioada de facturare. O să observăm în acest exemplu că sunt patru linii, sunt 4 luni facturate și de asemenea, tot pe liniile marcate cu galben, observăm să este o factură de regularizare emisă pe un index pe care l-a citit operatorul de distribuție, iar mai jos, marcat cu roz, regăsim plafonarea aplicată clientului pentru fiecare lună în parte.

Menționam la început că plafonarea se aplică conform legii pentru fiecare lună de consum.”, a spus Ioana Krekan. 

Youtube video image

VEZI ȘI: Enel. Ce reprezintă facturile pe minus primite de români în ultimele zile / video https://www.dcnews.ro/enel-ce-reprezinta-facturile-pe-minus-primite-de-romani-in-ultimele-zile-video_916023.html  

VEZI ȘI: Enel. Ioana Krekan: Când vor fi emise facturile finale pentru perioada octombrie – decembrie 2022 / video https://www.dcnews.ro/enel-ioana-krekan-cand-vor-fi-emise-facturile-finale-pentru-perioada-octombrie-decembrie-2022-video_916027.html  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel