Vicepreşedintele PRO România Ioana Maria Petrescu a declarat luni, la Oradea, că partidul său trebuie să aibă un candidat propriu la alegerile prezidenţiale.
Publicitate
'Eu mă aştept de la partidul meu să fi înţeles mesajul votanţilor din 26 mai şi să vină cu un candidat care să răspundă cerinţelor acestui electorat. Personal, eu cred că PRO România trebuie să aibă un candidat propriu. Să fie membru în partid. Eu aş vrea ca PRO România să devină un partid puternic, să fim la guvernare în 2024 şi nu poţi să creşti dacă nu vii la fiecare ciclu de alegeri cu candidaţi proprii, care să testeze puterea partidului, să convingă cât mai mulţi oameni să se înscrie în partid, să voteze pentru tine. Este părerea mea. (...) Foarte mulţi doresc un candidat propriu. Există mai multe opţiuni şi sunt discutate acum. Cel mai sigur se va decide în timpul lunii august şi vom avea congres la începutul lunii septembrie pentru validarea unui candidat', a spus Ioana Maria Petrescu, într-o conferinţă de presă.
Ea a reamintit calităţile pe care ar trebui să le aibă, în opinia ei, un candidat la prezidenţiale - o persoană care să nu aibă probleme morale, penale, o personalitate de centru stânga, cu notorietate, pro-europeană. 'Noi am spus foarte clar la PRO România că nu vom susţine candidatul PSD. Asta a fost spusă cu subiect şi predicat. Într-adevăr, au fost mai multe discuţii şi domnul Ponta a sugerat o posibilă alianţă pe partea de stânga cu un candidat care să fie sprijinit de toate partidele de stânga. A fost discutat, dar vedem foarte clar că nu pare să fie o soluţie agreată şi de celelalte partide', a arătat aceasta. Şi liderul filialei bihorene a partidului, Octavian Bara, a vorbit despre candidatul la prezidenţiale.
'Noi nu putem să-l susţinem pe Tăriceanu, noi fiind în opoziţie, el la guvernare, să fim serioşi! Chiar ajungem să ne batem joc de cei care ne-au susţinut până acum. Şi cred că noi vrem să creştem. Au fost discuţii, e adevărat, că am putea susţine unul chiar din afară', a adăugat el. Potrivit acestuia, media de membri în fiecare judeţ este de 1.000 - 1.500 de persoane. Dincolo de numărul membrilor, a intervenit Petrescu, există o preocupare pentru a atrage în partid cât mai mulţi profesionişti. 'Noi avem şi la nivel central, şi la nivel local specialişti pe diverse domenii, pentru că este extrem de important să avem oameni competenţi în toate domeniile. Eu văd PRO România cumva ca un partid de viitor. Şi atunci trebuie să ne gândim de astăzi să avem specialişti pentru fiecare minister şi fiecare agenţie', a afirmat Ioana Maria Petrescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu