Ioana Mihăilă: 87% din noile cazuri de COVID-19 și 91% din decese sunt la persoanele nevaccinate

Ioana Mihăilă: 87% din noile cazuri de COVID-19 și 91% din decese sunt la persoanele nevaccinate / Sursă foto: Gov.ro
Ioana Mihăilă: 87% din noile cazuri de COVID-19 și 91% din decese sunt la persoanele nevaccinate / Sursă foto: Gov.ro

Ioana Mihăilă spune că aproape toate noile cazuri de coronavirus și aproape toate decesele sunt la persoane nevaccinate.

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, vineri seară, că 87% din noile cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 apărute în România în ultimele patru săptămâni au fost înregistrate în rândul persoanelor nevaccinate, iar 91% din decese au survenit la persoane neimunizate.

"Când spunem că valul 4 e al nevaccinaţilor, ne referim la cine va fi mai afectat de acest val 4, iar persoanele nevaccinate au risc mult, mult mai mare de a dezvolta forme de boală care să necesite internare sau există riscul de deces mult mai mare la acele persoane care sunt nevaccinate. Uitându-ne pe ce s-a întâmplat în ultimele patru săptămâni în România, observăm că 87% din noile cazuri, chiar dacă nu au fost atât de multe, sunt ale nevaccinaţilor. 87% din cazurile de noi infectări au fost la persoane nevaccinate şi 91% din decese au apărut la persoane nevaccinate, deci cred că nu mai trebuie să existe urmă de îndoială că vaccinaţii vor fi protejaţi, nevaccinaţii sunt încă expuşi riscului", a spus ministrul la B1 TV.

Persoanele vaccinate vor face forme ușoare



Mihăilă a explicat că lucrurile nu vor merge la fel ca în timpul valului 3, în sensul că, deşi ar putea exista un număr mare de infectări, dacă persoanele care se infectează sunt vaccinate, ele vor face forme uşoare sau foarte uşoare de boală.

În context, ministrul a dat exemplul Marii Britanii, arătând că, acum, numărul de cazuri de infectare înregistrat aici este asociat cu un număr foarte redus de spitalizări şi de decese.

"În acest moment, lucrurile încă arată bine, dar numărul cazurilor de infecţie cu COVID-19 este în creştere. Săptămâna aceasta am primit un raport de la INSP unde au fost prezentate 4 scenarii în funcţie de rapiditatea cu care creşterea aceasta a cazurilor se poate instala, iar în scenariul pesimist (...) ne putem aştepta la o creşte rapidă a cazurilor, ajungând până în 15 septembrie să avem peste 1.500 de noi cazuri pe zi. Raportul INSP calculează şi nevoile de resurse în ceea ce priveşte numărul paturilor. Se estimează că în plin val 4 pandemic s-ar putea să fie nevoie de 500, 500 şi ceva de paturi de terapie intensivă. (...) Cred că fiecare bolnav contează, cred că fiecare nou infectat care putea să nu se infecteze, cred că fiecare persoană care moare şi putea să nu moară în contextul în care acum avem vaccin contează, pentru că din acei 1.500 s-ar putea să fie cineva apropiat nouă", a mai spus Ioana Mihăilă, potrivit Agerpres.

Studiu nou despre Pfizer. De ce este importantă durata dintre cele două doze ale vaccinului

Un nou studiu britanic oferă informații despre importanța intervalului la care cele două doze ale vaccinului sunt făcute.

Un interval mai mare între dozele de vaccin COVID-19 Pfizer duce la niveluri generale mai mari de anticorpi decât un interval mai scurt, a constatat un studiu din Marea Britanie, însă nivelurile de anticorpi nu sunt susținute mult timp după prima doză. Studiul, condus de Universitatea Oxford, ar putea ajuta la informarea strategiilor de vaccinare împotriva variantei Delta.

„Ceea ce am constatat a fost, în medie, faptul că dacă ați avut un interval mai scurt între cele două doze, ați avut anticorpi mai puțini”, a declarat pentru Al Jazeera Susanna Dunachie, profesor de boli infecțioase la Universitatea din Oxford și cercetător șef al studiului (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel