Ioana Stăncel a explicat cum funcționează și care sunt efectele unei arme chimice.
Reprezentantul permanent al Ucrainei la Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice a emis marți o scrisoare către OPCW (Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice), avertizând că forțele ruse din Donețk ar putea folosi armele chimice ca pretext pentru a-și continua invazia în Ucraina (Vezi AICI știrea).
Toată lumea este acum îngrijorată că Rusia ar putea folosi armele chimice care ar duce la viața a milioane de oameni, mai ales că Rusia a susținut deja că Ucraina depozitează arme chimice și plănuia să le folosească, afirmația interpretată de unii lideri din Occident ca fiind drept scuză pentru a justifica o eventuală folosire de arme chimice chiar de către Rusia (Vezi AICI mai mult). În acest context, Ioana Stăncel a vorbit despre efectul armelor chimice.
"Armele chimice sunt acei agenți care sunt interziși prin convențiile internaționale, care produc o afectare a vieții persoanei, care pot să ducă până la deces. Sunt substanțe cu toxine biologice. Dacă sunt folosite individual pot fi folosite ca arme pentru asasinate sau ca arme pentru neutralizarea unei persoane sau a unui grup de persoane, și nu în ultimul rând, de îngrijorare pentru această perioadă a noastră, armele biologice pot fi un risc dacă intră în mâna unor grupări non-statale de tip terorist care le pot utiliza fără respectarea acestor convenții care le interzic. De aceea este foarte important să știm că ele pot să existe, este foarte important să știm că există protocoale care le interzic și care le monitorizează la nivelul tuturor statelor membre ale Organizației Națiunilor Unite.
La nivel individual, efectele pot să fie letale, cum au fost și situații cu eliminarea unor desidenți politici chiar în fostul spațiu al URSS și opozanți ai regimului Putin. Au fost eliminați atât prin administrarea lentă, cât și prin administrarea unei singure expuneri la un agent chimic. Este o tehnică utilizată predominant în regimurile dictatoriale pentru a se elimina opozanții și de aceea este de îngrijorare.
Ceea ce trebuie spus este că multe dintre aceste substanțe care pot fi catalogate ca arme chimice pot să fie substanțe cu utilizare goală care pot fi folosite în cercetări civile, dar care odată ajunse în mâinile unui regim care nu dorește să respecte reglementările internaționale, pot să devină o armă împotriva unei populații extinse, împotriva unor persoane și trebuie să reamintim faptul că ele pot să acționeze la un anumit moment sau pot să fie mai lente și să pună în pericol o populație aflată pe acel teritoriu pe o perioadă mai lungă.", a explicat Ioana Stăncel la Realitatea Plus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu