Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat asupra comunicatului de presă transmis de către preşedintele Klaus Iohannis în care se spune că "ministrul Justiției și-a compromis definitiv credibilitatea, motiv întemeiat pentru a-și prezenta demisia din funcție".
Bogdan Chirieac apreciază că solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis, care spune faptul că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, ar trebui să demisioneze din funcţie nu este nimic altceva decât un discurs politicianist. Iată ce a declarat Bogdan Chirieac într-o intervenţie la România TV:
"Ar fi un motiv întemeiat să-şi dea demisia domnul Toader, în acelaşi timp cu Klaus Iohannis care, îndrăgostit de turism, a ratat reuniunea la nivel înalt de la Bruxelles, dânsul fiind la Pompeii. Din acest punct de vedere, atunci ar putea să demisioneze împreună cu tot Guvernul, cu preşedintele şi, în felul acesta să avem alegeri anticipate, prezidenţiale şi generale, luna viitoare. Cum vi se pare această idee? Eu cred că ar fi agreată de majoritatea românilor."
Ce solicită Comisia de la Veneţia
"Din momentul în care ratezi o reuniune la nivel înalt fiindcă faci turism, când vii din excursia de la Pompeii şi anunţi că trebuie să demisioneze profesorul Toader, despre ce vorbim? Mai departe, vizavi de Comisia de la Veneţia - nu ştiu, dânsul are acces la informaţii, noi avem acces la informaţiile publice - am înţeles că se cere renunţarea prevederii prin care e posibilă pensionarea anticipată a magistraţilor. Şi noi credem acelaşi lucru, mai ales că magistraţii ies cu pensii, după cum ştim, adică nu e după contribuţie, sunt pensii speciale", apreciază Bogdan Chirieac.
"Şi atunci despre asta este vorba. Atât! 'Renunţaţi la prevederea cu magistraţii pentru că s-ar putea să aveţi probleme în sistem, adică să nu plece la pensie chiar toţi'. Dar nu înseamnă că erau forţaţi. Fiecare îşi face calculul, când simte chemarea pentru naţiune şi doreşte să mai rămână să lucreze pentru popor, poate să o facă. Dacă nu doreşte să mai lucreze şi vrea să meargă ca domnul Iohannis la Pompeii, te pensionezi, frumos, şi sănătate. E genul de declaraţie politicianistă care nu-i ajută nici măcar preşedintelui Iohannis", a mai declarat analistul politic Bogdan Chirieac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News