Iohannis a convocat Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Analiza transferului unui sistem PATRIOT către Ucraina, pe agendă

Inquam Photos / George Călin
Inquam Photos / George Călin

Președintele României, Klaus Iohannis, a convocat Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), pe 20 iunie, la Palatul Cotroceni, transmite Agerpres. Pe agendă este inclusă și analiza transferului unui sistem PATRIOT către Ucraina, a informat, marţi, Administraţia Prezidenţială.

Astfel, pe agenda transmisă sunt prezentate următoarele teme ale şedinţei CSAT:

*Obiectivele României pentru Summitul NATO din 2024;

*Forţele şi mijloacele Armatei României ce pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2025;

*Stadiul şi perspectivele conflictului din Ucraina în urma agresiunii ilegale şi nejustificate a Federaţiei Ruse. Implicaţii pentru România;

*Analiza privind posibilitatea transferului unui sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare PATRIOT către Forţele Armate ale Ucrainei;

*Avizarea solicitărilor pentru obţinerea autorizării de utilizare a echipamentelor de infrastructură 5G, depuse de către Bithat Solutions S.R.L. şi ASEE Solutions S.R.L.

De asemenea, în cadrul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale, mai precizează Administraţia Prezidenţială.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel