Președintele Iohannis a promulgat, marți, Ordonanța de Urgență care prevede stingerea obligațiilor fiscal-bugetare ale operatorilor economici care furnizează energie electrică și termică. Ordonanța reglementează și obligațiile de plată pentru împrumuturi și subîmprumuturi ale operatorilor economici.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, marți, Ordonanța de Urgență a Guvernului 60/2019, care are ca obiect de reglementare stabilirea unor măsuri financiar-fiscale pentru stingerea obligațiilor fiscale și bugetare a unor operatori economici esențiali pentru stabilitatea și siguranța Sistemului Electroenergetic Național, printr-o procedură de dare în plată și ulterioară concesionare a activelor energetice trecute în proprietatea statului, astfel încât să nu fie periclitată siguranța Sistemului Electroenergetic Național, transmite Mediafax.
Ordonanța mai reglementează obligațiile de plată pentru împrumuturile și subîmprumuturile angajate de operatorii economici, care fac obiectul unei decizii de recuperare a unui ajutor de stat declarat ilegal, în condițiile necesității respectării unor Decizii ale Comisiei Europene.
"Prin derogare de la prevederile de la legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, oricând, la cererea operatorilor economici care deţin capacităţi de producere a energiei electrice și termice în cogenerare furnizate în sistem centralizat, instalate în Sistemul electroenergetic naţional reprezentând active funcţionale energetice și active miniere ce asigură cărbunele necesar funcționarii acestora, creanţele fiscale şi bugetare administrate de Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală se sting prin trecerea în proprietatea publică a statului şi în administrarea Ministerului Energiei a unor active, aflate în proprietatea acestora", se arată în textul ordonanței promulgate de președintele Iohannis.
De asemenea, actul normativ mai menționează că este necesară o analiză tehnico-economică pentru justificarea operațiunii prevăzute în ordonanța de urgență.
"Cererea operatorilor economici aprobată prin hotărârea adunării generale a acţionarilor va cuprinde o analiză tehnico-economică privind justificarea operaţiunii şi efectele acesteia şi va fi însoţită de avizul favorabil al Ministerului Energiei şi al operatorului de transport şi sistem - Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice «Transelectrica» - S.A., inclusiv cu privire la caracterul necesar al activului respectiv pentru siguranţa Sistemului Electroenergetic Naţional și al unității administrativ-teritoriale dacă activele respective concură și la asigurarea furnizării energiei termice în sistem centralizat și dacă unitatea teritorială respectivă solicită preluarea acestor active", se mai arată în textul legii.
Ordonanța nu vizează și activele funcţionale energetice pentru care operatorii economici nu deţin licenţe sau autorizaţii de funcţionare aflate în perioada de valabilitate la data transferului, precum şi cele care nu sunt autorizate sau nu sunt în curs de autorizare din punctul de vedere al protecţiei mediului la momentul transferului.
"Stingerea creanţelor fiscale şi bugetare se va face la valoarea bunurilor ce intră în componenţa activelor funcţionale energetice și activelor miniere ce asigură cărbunele necesar funcționării acestora, stabilită prin raportul de evaluare întocmit de către un evaluator autorizat în condiţiile legii", se arată în expunerea de motive.
Măsurile prevăzute prin prezenta ordonanță de urgență a Guvernului se aplică și operatorilor economici aflați în procedură de insolvență, cu aplicarea legislației specifice. Proiectul de aprobare a Ordonanței de Urgență 60/2019 a fost adoptat de Camera Deputaților, pe 29 octombrie, cu 231 de voturi "pentru".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu