Klaus Iohannis a retras decorația dată Spitalului din Suceava după problemele cu COVID 19.
”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 1 aprilie a.c., decretul privind retragerea decorației conferite Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou" Suceava.
Astfel, în temeiul prevederilor art. 94 lit. b) și ale art. 100 din Constituția României, republicată, precum și ale Legii nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații, republicată, având în vedere gravele deficiențe în activitate constatate în perioada stării de urgență provocate de pandemia de COVID-19, de natură să anuleze orice rezultate meritorii obținute anterior, Președintele Klaus Iohannis a retras Ordinul „Meritul Sanitar" în grad de Cavaler, conferit prin Decretul nr. 205 din 5 aprilie 2019, Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou" Suceava”, a transmis Administrația Prezidențială.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu