Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, vineri, spre reexaminare, Legea pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 care se referă la organizarea orelor de activităţi psihomotrice şi, respectiv, a celor de educaţie fizică pentru elevii din învăţământul primar şi antepreşcolar.
Legea are ca obiect introducerea unor noi dispoziţii referitoare la organizarea orelor de activităţi psihomotrice şi, respectiv, a celor de educaţie fizică pentru elevii din sistemul românesc de învăţământ de nivel antepreşcolar şi primar, în care se precizează că elevii din unităţile de educaţie timpurie antepreşcolară vor beneficia de două ore de astfel de activităţi pe săptămână. În ceea ce priveşte învăţământul primar, legea prevede că, în situaţia în care orele de educaţie fizică nu pot fi predate de cadre didactice de specialitate, acestea să fie predate de către profesorii pentru învăţământul primar. Conform unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale transmis vineri, preşedintele consideră necesară reexaminarea legii pe motiv că este lacunară.
'Deşi propunerile sunt menite a sprijini participarea elevilor la activităţi fizice periodice, sintagma 'nu pot fi predate de cadre didactice de specialitate' este lacunară, întrucât nu se precizează care sunt cauzele pentru care aceste ore de educaţie fizică nu pot fi predate de către cadrele didactice de specialitate. De aceea, apare ca necesară stabilirea expresă a situaţiilor care pot determina imposibilitatea predării orelor de educaţie fizică de către personalul didactic de specialitate, aceasta cu atât mai mult cu cât legea poate avea implicaţii asupra calităţii orelor de educaţie fizică, prin prisma experienţei cadrului didactic, cât şi asupra numărului de posturi, a încadrării şi titularizării profesorilor de educaţie fizică', precizează sursa citată. În cererea de reexaminare se menţionează că implementarea acestor prevederi ar putea conduce la reducerea numărului de posturi didactice la disciplina educaţie fizică, predate de profesori de specialitate.
Şeful statului mai apreciază că este necesară o evaluare de impact a aplicării acestei legi. 'De asemenea, considerăm că, anterior implementării unor asemenea măsuri, se impune şi realizarea unei evaluări de impact asupra aplicării prevederilor legii, atât în ceea ce priveşte corpul profesoral, cât şi referitor la asigurarea calităţii actului educaţional şi siguranţei elevilor la nivelul învăţământului primar', se precizează în cererea de reexaminare, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu