Iohannis a semnat decretul de promulgare a legii privind contractele pentru asigurarea de sănătate

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru promulgarea Legii ce reglementează contribuția personală suportată de către asigurați, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. Plata se va face în mod direct sau printr-o asigurare încheiată în baza unui contract.

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat luni, 23 decembrie a.c., decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2019 pentru completarea art. 230 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (PL-x 242/13.05.2019)”, informează Administrația Prezidențială.

Proiectul de lege are ca obiect crearea cadrului legal de reglementare a contribuţiei personale suportată direct de către asiguraţi, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în vederea acoperirii contravalorii unor servicii medicale acordate de furnizorii privaţi, care încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate, în regim de spitalizare continuă, ambulatoriu clinic de specialitate şi ambulatoriu paraclinic, faţă de tarifele suportate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări de sănătate, decontate de casele de asigurări de sănătate, transmite Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel