Virgil Musta, medic specialist, a reacționat după declarațiile președintelui Klaus Iohannis de astăzi prin care s-a arătat îngrijorat de numărul mare de infectări cu coronavirus, înregistrat în ultimele 24 de ore.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.415 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
”Estența este că trebuie să respectăm cele trei reguli de aur: distanțarea socială, purtarea măștii și spălatul pe mâini pentru că sunt singurele metode care ne pot preveni îmbolnăvirea. De aici sunt nuanțe pentru că sunt zone unde nu se respectă aceste reguli și aici ar trebui să intervină cei care supraveghează respectarea regulilor. Este adevărat că responsabilitatea principală este a noastră, ca indivizi. Dacă fiecare ar respecta aceste reguli atunci lucrurile ar merge extraordinar de bine. Pe de altă parte, nu toată lumea înțelege necesitatea respectării regulilor. Poate aici ar trebui să dăm mai multă atenție pentru că altfel vom fi copleșiți noi, ca sistem de sănătate, de numărul mare de pacienți și, cel mai important, de forme critice care vor duce inclusiv la deces”, a declarat Virgil Musta în direct la România TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu