Președintele României organizează o alocuțiune la semnarea decretelor de promulgare a legilor educației.
Preşedintele Klaus Iohannis va promulga, marţi, Legile Educaţiei, într-o ceremonie care va avea loc la Palatul Cotroceni, începând cu ora 17,00.
Pe 22 mai, proiectele legilor învăţământului preuniversitar şi superior au fost adoptate de Senat, în calitate de for legislativ decizional.
USR şi Forţa Dreptei au contestat la CCR noile legi ale Educaţiei, pe motiv că acestea conţin mai multe prevederi neconstituţionale care ar limita dreptul la învăţătură al copiilor şi ar încălca principiul egalităţii în drepturi. Pe 21 iunie, CCR a respins sesizările.
Ulterior, asociaţii ale elevilor şi studenţilor, dar şi reprezentanţi ai Opoziţiei au cerut retrimiterea proiectelor în Parlament.
La ceremonia organizată la Palatul Cotroceni pentru promulgarea celor două acte normative - Legea învăţământului preuniversitar şi Legea învăţământului superior - participă aproximativ 120 de persoane, printre care preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, preşedintele Curţii Constituţionale a României, Marian Enache, membrii Guvernului, parlamentari, consilieri prezidenţiali şi de stat.
O ceremonie similară a fost organizată şi la promulgarea legii privind Autostrada 'Unirii', în anul 2018.
„Mă bucur să marcăm astăzi, împreună, un moment cu un impact major pentru dezvoltarea societății noastre în viitor. „România Educată”, proiectul meu de suflet și o prioritate a mandatelor mele, devine acum realitate prin intrarea în vigoare a noilor legi ale educației, care reglementează învățământul preuniversitar și pe cel superior.
Proiectul „România Educată” este, iată, un angajament îndeplinit!
Am reușit, la nivelul Administrației Prezidențiale, să aducem laolaltă sute de experți educaționali, reprezentanți ai autorităților, elevi, studenți, cadre didactice, antreprenori și parteneri internaționali și să elaborăm soluții coerente pentru îmbunătățirea învățământului românesc.
Mai mult, am reușit ca, în pofida crizelor extrem de complicate din ultimii ani, să continuăm promovarea Proiectului și să obținem, în final, susținerea politică necesară adoptării noii legislații.
Obiectivul ambițios de a realiza o reformă cuprinzătoare a sistemului nostru de învățământ a însemnat un proces extrem de complex, laborios și de o anvergură fără precedent.
De astăzi însă, educația bazată pe valori ajunge, așadar, în centrul interesului public.
Cetățenii cu principii corect conturate încă din școală, cu competențe solide, cu spirit analitic reprezintă coloana vertebrală a unei societăți prospere și evoluate. Avansul rapid al tehnologiei și o piață a muncii în continuă schimbare presupun adaptabilitate, creativitate și gândire critică.
Legile pe care le-am promulgat astăzi pun bazele unei Românii care este conectată la evoluțiile secolului al XXI-lea și care beneficiază din plin de oportunitățile viitorului.
Poate cel mai important aspect, cele două legi ale educației au fost elaborate în urma unui exercițiu puternic orientat spre construirea de consens.
Fără discuții așezate, bazate pe argumente, rezultatul ar fi previzibil: cu prima ocazie, s-ar aduce amendamente, s-ar da prorogări și, astfel, măsurile din legi nu ar mai fi puse în practică.
Ne-am propus să evităm această capcană în privința „României Educate”, pentru că această reformă nu este o simplă opțiune, ci un pas obligatoriu dacă vrem să construim o națiune prosperă și puternică.
Ce prevăd, concret, noile legi ale educației și de ce sunt ele așa importante? În primul rând, își propun să rezolve carențele actualului sistem de învățământ, încurajând creșterea calității actului educațional, acordarea de sprijin și respect cadrelor didactice, sunt promovate investiții, cu prioritizarea zonelor defavorizate, se pune accent pe siguranța elevilor.
Legea învățământului preuniversitar include o serie de programe dedicate combaterii violenței școlare, asigurării accesului la hrană pentru elevii din medii dezavantajate, reducerii abandonului școlar și promovării sportului.
Pachetul legislativ va transforma experiența elevilor, care vor avea trasee educaționale personalizate nevoilor proprii și vor fi susținuți să învețe în cel mai potrivit mod pentru ei, limitând astfel fenomenul analfabetismului funcțional.
În ceea ce-i privește pe profesori, mai multe prevederi ale legii se adresează construirii unui nou model pentru cariera didactică, aceasta devenind o opțiune reală pentru tinerii absolvenți. Performanțele și dedicarea profesorilor vor fi recunoscute prin reduceri ale normei în cazuri bine fundamentate și prime acordate în momentul pensionării.
Cadrele didactice care aleg să predea în comunitățile dezavantajate vor beneficia de prime de instalare, dar și de sprijin după începerea activității la clasă. Toți profesorii, indiferent de nivel, vor avea acces la formarea continuă.
Există multe locuri în țară unde este greu să atragem personal didactic suficient. De aceea, pentru acele zone unde avem nevoie de cadre didactice pregătite să predea mai multe discipline, se introduce licența didactică cu dublă specializare. A fost o vreme când formula aceasta a funcționat foarte bine în sistemul educațional românesc și legile reiau tradiția care s-a dovedit a fi valoroasă.
Am evidențiat doar câteva măsuri, dar lista schimbărilor din învățământul preuniversitar este una lungă.
De la noua admitere la liceu, la modificările aduse Bacalaureatului și la diversitatea de programe de sprijin și de consiliere, aceste transformări ne oferă șansa de a schimba în bine școala românească.
Și învățământul universitar va beneficia de mai multe reforme-cheie. Cele mai importante vizează reducerea abandonului universitar, dar și alinierea educației universitare la standarde internaționale.
În mod crucial, se extinde educația duală la învățământul superior și se pun bazele unor consorții integrate pentru învățământ profesional în regim dual. Este o schimbare deosebit de importantă, în condițiile în care progresul tehnologic va duce la creșterea cererii de absolvenți înalt calificați pe piața muncii.
Tot pentru a pregăti absolvenții pentru o piață competitivă a muncii a fost introdus un program de sprijin pentru științele exacte, care le va permite studenților să acceseze resurse educaționale de peste graniță.
Legea învățământului superior răspunde și nevoii de a garanta că diplomele românești sunt obținute în urma unui parcurs academic corect. Normele de etică și deontologie universitară sunt mai clar stabilite și bine diferențiate de abaterile disciplinare. Vom avea un sistem clar de sancțiuni aplicabile tuturor părților implicate în procesul educațional.
În încheiere, mulțumesc tuturor celor implicați în realizarea Proiectului „România Educată”. Sunt ferm convins că, prin noile legi pe care le-am promulgat astăzi, avem un cadru solid, pe care putem construi un sistem de învățământ pregătit pentru încercările vremii.
Drumul care ni se așterne în față nu este însă lipsit de provocări. Legile în sine nu vor rezolva problemele acute ale sistemului educațional dacă nu vor fi puse în aplicare.
De aceea, contez pe implicarea și hotărârea dumneavoastră, în special a factorilor de decizie prezenți astăzi aici, pentru a transforma „România Educată” din ideal în realitate. Este responsabilitatea noastră să încurajăm tinerii să-și atingă potențialul și să oferim viitoarelor generații instrumentele de care au nevoie pentru a naviga cu succes într-o lume în perpetuă schimbare.
Rămâne convingerea mea profundă că doar printr-o educație de calitate putem construi o societate care se bazează pe cunoaștere, inovație și progres.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News