Președintele Klaus Iohannis a lansat aprecieri la adresa guvernului, în timpul unor declarații din Parcul Văcărești din București.
„Coaliția lucrează în condiții extrem de grele, nu am avut o astfel de criză pandemică de mai bine de 100 de ani. Trebuie să fim conștienți de profunzimea acestei crize care complică toate chestiunile administrative. După părerea mea, coaliția și guvernul Cîțu fac față bine acestei perioade, au avut grijă ca economia României să nu se prăbușească, au avut grijă să avem suficiente locuri în spitale pentru ca cei bolnavi să fie tratați, au avut grijă să avem buget pentru anul acesta și toate lucrurile acestea trebuie apreciate la justa lor valoare”, a transmis Iohannis.
„În paralel, s-a reușit să se lucreze pe PNRR care va fi actualizat și cu siguranță va aduce un plus semnificativ pe zona de investiții și reforme, deci evaluarea mea este una pozitivă”, a adăugat președintele țării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu