Iohannis bate cu pumnul în masă la Bruxelles: "Este inadmisibil!"

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la Bruxelles, că este "iadmisibil" faptul că tot mai mulţi refugiaţi vin din zone precum Afganistan, ţară în care România investeşte foarte multe resurse pentru a accelera procesul de pace. El a precizat că trebuie căutate soluţii la nivelul UE pentru această problemă.

"O temă importantă pe care am discutat-o şi am aprofundat-o este legată de sursa acestui val de refugiaţi, sursa principală fiind, cum bine se ştie, zona Siria. Dar, cu îngrijorare am putut să constatăm că tot mai mulţi refugiaţi vin şi din cu totul alte zone, de exemplu, Pakistan şi Afganistan. Afganistan, unde şi România contribuie la pacificarea zonei cu un număr important de militari", a declarat Klaus Iohannis, citat de Mediafax.

Preşedintele a atras atenţia că peste 600 de români sunt angajaţi în procesul din Afganistan, iar România investeşte foarte multe resurse în aceste activităţi. El a afirmat că este inadmisibil ca, în actualele condiții, această ţară să devină sursă de refugiaţi.

"Este, după părerea noastră, inadmisibil ca o ţară în care investim foarte multe resurse pentru a accelera procesul de pace să devină sursă pentru refugiaţi care vin în Europa, o temă unde va trebui să găsim soluţii comune", a conchis Klau Iohannis.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel