Deputatul PNL Răzvan Prișcă a declarat, într-un interviu acordat DC News, că perioada Băsescu este regretată de mulți colegi.
Iohannis se pare că nu a reușit să intre la inima tuturor membrilor Partidului Național Liberal. Deputatul Răzvan Prișcă a dezvăluit că există mulți nostalgici după Traian Băsescu. Reproșul adus actualului președinte ar fi neimplicarea în ridicarea partidului în sondaje.
"Nu te poţi pune în spatele preşedintelui"
"E foarte important ca Partidul Național Liberal să înțeleagă că victoria stă în interiorul Partidului Național Liberal. A te pune în spatele președintelui e normal pentru a-l susține, dar nu te poți pune în spatele președintelui ca el să îți facă treaba în partid și el să îți câștige alegerile. Este foarte important ca partidul să funcționeze autonom. A, că l-am susținut și că îl susținem pe Iohannis și că viziunea lui și mesajele pe care le dă public le împărtășim e un lucru pozitiv (...) Dar asta nu înseamnă că președintele Iohannis vine și face treabă în partid.(...) E drept că sunt mulți colegi nostalgioci după perioada Băsescu, când, trebuie să recunoaştem, omul ăla conducea partidul, mai direct, mai indirect, dar conducea partidul", a declarat Răzvan Prişcă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu