Președintele Klaus Iohannis critică Guvernul.
Președintele face declarații dure la adresa Guvernului la Gala Topul Național al Firmelor 2018.
”Este important să avem în vedere că, dincolo de recorduri temporale sau conjuncturale, dezvoltarea sustenabilă are loc doar dacă se bazează pe creșterea susținută și calitativă a investițiilor și a productivității. Este foarte îmbucurător să observăm rezultatele bune din topul național al firmelor, dar acestea sunt umbrite de evoluția economiei care, în prima parte a anului, e marcată de încetinirea creșterii economice spre 4%, comparativ cu pompoasa prognoză oficială de 5,5%.
Fără să existe schimbări semnificative în tiparul execuției bugetare, după trei trimestre bugetul național înregistrează un deficit mai mult decât dublu față de anul anterior, ceea ce sporește riscul depășirii pragului de 3% din PIB. Lipsa de viziune, de anticipație și de prevedere în planul finanțelor publice e evidentă atunci când prognoza de creștere economică ajunge să fie ratată, când veniturile bugetare se află departe de obiectivele inițiale și sunt perpetuate carențe în colectare, când folosirea fondurilor europene e dezamăgitoare, iar investițiile publice rămân pe hârtie. Stimați invitați, economia românească traversează un amplu proces de transformare, în contextul schimbărilor generate de digitalizare și se revoluția industrială 4.0, la noi mai ales zero.” a spus Klaus Iohannis.
Vezi mai mult mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu