Iohannis, declarații. Roșca Stănescu: Nu are de ce să îndemne la calm

Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu a declarat că mesajul președintelui Klaus Iohannis nu va avea legătură cu îndemnul la calm.

Klaus Iohannis va susține o declarație de presă în mai puțin de două ore. Sorin Roșca Stănescu este de părere că președintele a declanșat un "război care mizează pe crearea unei emoții colective".

Presiune exercitată în Parlament

"Nu are de ce să îndemne la calm. Domnia sa a declanșat, la sfatul consilierilor săi, un război pe mai multe fronturi împotriva coaliției PSD și ALDE, un război care mizează pe crearea unei emoții colective, de aceea au și existat acele incidente de o rară duritate între unii dintre așa-zișii manifestanți și jandarmi. Pe baza acestei emoții colective se așteaptă o reacție a unor parteneri din ambasadele aliate care au început deja să se manifeste în favoarea tezei prezidențiale și în defavoarea coaliției PSD-ALDE. Apoi vine factorul politic printr-o presiune exercitată în Parlament de frontul politic anti-PSD și toată treaba asta va culmina cu o presiune de natură penală pentru că există două procese importante pe rol, cel împotriva doamnei Dăncilă și unui împotriva domnului Dragnea. Între timp, pentru a condimdenta totul, este concovat și un CSAT, poate se va referi la asta, tot în ideea de a pune la zid frontul PSD.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel