Klaus Iohannis a făcut declarații de presă la ora 18:00. DC News a transmis, în format LIVE TEXT, declarațiile președintelui.
„La jumătatea lunii februarie, Ministrul Justiției mi-a trimis o propunere, propunerea de revocare a procurorului șef DNA, împreună cu Raportul privind activitatea managerială a DNA. Această propunere este doar un prim pas dintr-o procedură în cadrul căreia ultimul cuvânt îl are, conform legii, Președintele.
După cum probabil vă amintiți, după ceva timp, la mijlocul lunii martie mi-a fost înaintat și avizul CSM, avizul CSM însă a ajuns la cu totul altă concluzie decât așa zisul Raport al domnului Ministru.
Avizul CSM, după cum știm, a fost unul negativ. Prin rolul constituțional al CSM, de garant al independenței justiției, acest aviz nu poate fi tratat ca simplu element facultativ, adițional. Chiar dacă avizul nu obligă, el în niciun caz nu poate fi ignorat.
Constat, deci, că în analiza acelorași acțiuni sau inacțiuni și în aplicarea acelorași texte legale, două autorități ale statului, respectiv Ministerul Justiției și CSM, ajung la concluzii diametral opuse.
Odată sesizat cu propunerea Ministrului și după ce am primit avizul CSM, am solicitat, evident, Departamentelor de specialitate din Administrația Prezidențială o analiză și câteva propuneri.
Acum, analizând motivele pentru care Ministrul Justiției solicită revocarea procurorului șef al DNA, am constatat că autorul Raportului, raport care a însoțit propunerea, consideră că acesta este, citez, „o luare de poziție" față de dezbaterile publice din ultimul an, ceea ce, clar, induce percepția că evaluarea Ministrului Justiției poate fi subiectivă. Această percepție este întărită și de prezența în cuprinsul Raportului a unor aspecte referitoare la cariera profesională a Ministrului Justiției.
De asemenea, unele dintre motivele care fundamentează propunerea de revocare utilizează date și informații care fie nu sunt pertinente, fie exced perioada anunțată de Ministru ca fiind evaluată. Unele rapoarte ale Inspecției Judiciare, hotărâri ale CSM sau decizii ale Curții Constituționale au fost interpretate și valorificate de Ministrul Justiției într-un sens cel puțin diferit față de conținutul lor.
Mai multe despre argumentele tehnice de specialitate care au stat la baza deciziei pe care am luat-o veți regăsi în documentul care vă va fi pus la dispoziție la finalul acestei declarații, document care, sigur, va fi trimis Ministrului Justiției.
Drept urmare, motivele de revocare prezentate de Ministrul Justiției nu au fost de natură să mă convingă. De altfel, în mare parte, ele nici nu corespund prevederilor legale aplicabile.
În concluzie, nu voi da curs propunerii Ministrului Justiției de revocare a doamnei Kövesi, procuror șef al DNA."
VIDEO
Ce spunea Iohannis în martie
Preşedintele Klaus Iohannis anunțase, la sfârșitul lunii martie, la Bruxelles, că va anunţa ce decizie va lua în cazul cererii de revocare după sărbătorile de Paşte.
[citeste si]
"La momentul potrivit voi lua o decizie, dar pot acum să vă spun că această decizie nu va fi luată înainte de sărbători, ci după Paşte. În luarea deciziei, mă voi inspira din toate documentele puse la dispoziție", a spus atunci preşedintele României.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu