Iohannis, declaraţii după întâlnirea cu premierul moldovean

România este foarte hotărâtă să sprijine Republica Moldova în parcursul ei european, a declarat vineri, la Bruxelles, preşedintele Klaus Iohannis, potrivit Agerpres.

"Republica Moldova este, dacă vorbim de Parteneriatul Estic, în centrul preocupărilor româneşti şi există semne bune, reformele merg înainte, sigur, mai este foarte mult de lucru, dar există ameliorări care ne fac să fim încrezători că Republica Moldova chiar îşi doreşte să accentueze şi să consolideze parcursul european. (...) România este foarte hotărâtă să sprijine Republica Moldova în parcursul ei european.

Dacă acest parcurs va însemna integrare în Uniune sau altceva depinde evident de moldoveni şi nu de noi, în România, dar noi suntem dispuşi să continuăm sprijinul în sensul dorit evident de Republica Moldova, cu speranţa totuşi că acest parcurs va fi unul european", a precizat Iohannis, după întâlnirea cu premierul moldovean, Pavel Filip, avută în marja Summitului Parteneriatului Estic.

[citeste si]

El a arătat că discuţiile cu prim-ministrul moldovean au vizat stadiul reformelor din ţara vecină, proiecte comune în domeniul energetic, care se află în pregătire, criza băncilor din Republica Moldova. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel