Iohannis, declarații înainte de consultările cu PNL, USR și UDMR

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declaraţii de presă înainte de consultările de la Cotroceni cu PNL, USR şi UDMR. Şeful statului a atacat din nou guvernarea PSD-ALDE, pe care a acuzat-o că "dă o palmă alegătorilor din România, prin anunţarea unei noi ordonanţe de urgenţă". 

"Am chemat la consultări partidele politice, pentru a pune în practică cât mai bine rezultatele acestui referendum, câştigat de mine şi de români. Din păcate, reluăm discuţia despre statul de drept. PSD a dat o palmă electoratului din România, prin anunţarea unei ordonanţe de urgenţă în ceea ce priveşte legea autorităţii electorale. Va fi o negociere reală cu partidele politice, pentru că trebuie să punem rezultatul referendumului în practică. Referendumul pentru revizuirea Constituţiei trebuie organizat cu cât mai repede, cu atât mai bine. Având în vedere că mai avem trei scrutinuri, ar fi cel puţin ciudat să se organizeze referendumul între alegeri, pentru că nu cred că românii agrează să vină de atâtea ori la vot. Nu ar fi problemă să suprapunem referendumul cu una dintre alegerile care urmează. Avem cu siguranţă cele două chestiuni care rezultă direct din răspunsul covârşitor afirmativ al românilor la cele două întrebări, respectiv introducerea interdicţiei de a acorda amnistie şi graţiere corupţilor, iar a doua chestiune - interdicţia dată Guvernului de a emite ordonanţe de urgenţă în domeniul legilor Justiţiei, a politicii penale şi sigur trebuie introdusă o prevedere care permite atacarea ordonanţelor de urgenţă şi altor instituţii decât Avocatului Poporului. (...) La consultări, pe lângă aceste două teme, care sunt evidente, voi aborda şi chestiuni legate de urmările politice ale votului pe referendum şi pe europarlamentare. Este evident că trebuie să reluăm discuţia despre statul de drept în România. (...) Este clar că acest vot dat la europarlamentare, care a sancţionat drastic discursul antieuropean al PSD-ului, înseamnă un vot clar pentru calea europeană", a declarat Klaus Iohannis. 

La Cotroceni vor veni, marţi, PNL, USR şi UDMR pentru discuţii cu preşedintele, în timp ce social democraţii vor veni abia miercuri, pentru că liderul partidului şi al Guvernului, Viorica Dăncilă, este la Bruxelles, unde poartă discuţii cu liderii europeni. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel