Iohannis, declarații. PSD, reacție: Asta este știrea zilei! Avantaj PNL

Iohannis la Sibiu
Iohannis la Sibiu

Partidul Social Democrat (PSD) a reacționat după ultimele declarații ale președintelui Klaus Iohannis, de astăzi.

"Iohannis nu poate să facă diferența dintre un succes al românilor și interesul său electoral. Chiar în ziua în care INS anunță oficial că România are a doua cea mai mare creștere economică din Europa, de 5%, Iohannis pretinde că guvernarea PSD nu ar fi făcut nimic bun! Președintele Iohannis mai uită sau ignoră și faptul că PSD si-a exprimat public sprijinul față de referendum. În mod fals, încearcă să inducă ideea că sunt două feluri de români: unii care ar susține și unii care n-ar susține lupta anticorupție. În realitate toți românii sunt de acord cu lupta anticorupție, atât timp cât sunt respectate drepturile fundamentale ale omului.

Știrea reală a zilei este că România reușește să obțină o creștere economică de 3 ori mai mare decât media Uniunii Europene! Este un rezultat al bunei guvernări care dă speranțe oamenilor că viața lor se va îmbunătăți în următoarea perioadă. Așa cum în anii precedenți PSD a mărit pensiile și salariile, tot așa vom lua măsuri ca roadele acestei creșteri economice să se regăsească și de acum înainte, în viața și buzunarele românilor.

O temă reală care ar fi trebuit supusă referendumului este creșterea salariului minim pe economie. În urma unui astfel de scrutin ar înțelege și PNL că majorarea salariului minim este esențială pentru milioane de români și nu se poate afirma niciodată că această măsură este antisocială și antieconomică, așa cum afirmă liberalii lui Orban.

În ceea ce privește remanierea guvernamentală, miniștrii PSD care candidează la alegerile pentru Parlamentul European, au avut un comportament onest față de cetățeni și au evitat să amestece acțiunile guvernamentale cu cele de campanie. În loc să critice PSD pentru acest lucru, Iohannis ar fi trebuit el însuși să nu folosească funcția prezidențială pentru a crea un avantaj electoral PNL", a transmis PSD.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel