Iohannis, declarații referendum. Cristoiu: Era clar că avea indicații de regie

Iohannis
Iohannis

Jurnalistul Ion Cristoiu a analizat discursul președintelui Klaus Iohannis cu privire la referendumul pe Justiție pe care îl organizează în 26 mai.

Alegeri prezidentiale 2024

Eu nu am înțeles din discursul ăsta. Nu îmi dau seama care au fost calculele. Este Joia Mare, ar fi trebuit să înceapă discursul semnalând că este Joia Mare, ce s-a întâmplat acum 2000 de ani. A încercat să însuflețească un text prin gesturi. Dacă judecăm la rece, și nu am auzit discursul și îl vedem numai în scris, putem spune că a început o campanie electorală: Veniți la vot pentru că după aceea va fi o schimbare. Este prea devreme pentru un discurs patetic. Este joi seara și nu prea cred că electoratul de toate părțile are vreun interes.

Din punct de vedere al emoției, se vede că Iohannis nu știe să stârnească emoție. Nu am văzut un moment nici măcar să mă enervez. Era alert ca la Școala Populară. A intrat mai alert, dar se vedea că nu e actor politic. Textul nu trece prin sufletul lui, dar poate că electoratul de dreapta îl vede. Era clar că avea multe indicații de regie de la consultanți: vedeți acum faceți cu degetul, acum faceți o pauză. În primul rând citea și este greu să stârnești emoții. 

Dacă luăm textul în sine, nu a spus nimic nou. Vrea ca la acest referendum să vină lumea la vot, numai că referendumul e o povară pentru PNL. Dacă PNL trebuie să tragă să fie o prezență peste 30% ca să meargă referențiatele, dacă nu iese refendumul, atunci PNL, care sprijină referendumul și pe Klaus Iohannis, are o problemă. Dacă are o prezență de 29%, iar PNL ia 40%, culmea, nu e un succes, pentru că a pierdut referendumul. Trebuie să scoată și lumea la vot și să obțină un scor foarte important. Pentru că poate să iasă lumea dinspre USR și atunci nu ar mai atinge scorul pe care și l-ar fi propus, a explicat jurnalistul Ion Cristoiu, prezent prin legătură telefonică, în emisiunea lui Lili Ruse, de la România TV. 

Vezi aici declarațiile președintelui: Klaus Iohannis, atac la guvernare: PSD va încerca să boicoteze referendumul. Vă va spune că...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel