Președintele ales Klaus Iohannis confirmă, într-o postare pe contul său de socializare, că se va întâlni, în cursul zilei de astăzi, cu președintele Traian Băsescu, precizând, totodată, și care este scopul acestei întruniri.
"În această seară, la ora 17,00, voi avea cu preşedintele Traian Băsescu o întâlnire la Palatul Cotroceni, în cadrul căreia vom discuta detaliile instituţionale ale predării-preluării mandatului de preşedinte al României", a scris Klaus Iohannis pe Facebook.
De asemenea, Klaus Iohannis precizează că duminică, 21 decembrie, după învestirea sa în Parlament, va avea loc la Cotroceni o scurtă ceremonie festivă care va marca transferul mandatului între cei doi preşedinţi.
De altfel, la ceremonia de validare a lui Klaus Iohannis în funcția de președinte de către Curtea Constituțională, președintele actual Traian Băsescu i-a transmis succesorului său: "Sigur că nu va fi ușor mandatul dvs, vă voi transfera tot ceea ce știu așa cum am stabilit într-o perioadă de tranziție care începe astăzi. Cu domnul Iliescu, schimbul s-a făcut în 15 minute. Acum prin organizarea timpurie a alegerilor avem posibilitatea unei perioade de tranziție în care fiecare consilier să transfere dosarele", declara Traian Băsescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu