Iohannis, despre integrarea în Spațiul Schengen: Am oferit posibilitatea unui corp de experți să verifice încă o dată

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a vorbit, din nou, despre aderarea României la Schengen.

Publicitate

Președintele Klaus Iohannis a spus, vineri, că România îndeplinește din 2011 criteriile tehnice pentru aderarea la spațiul Schengen.

„Noi îndeplinim din 2011 toate condițiile tehnice. Acel lucru a fost verificat. Între timp, suntem de facto parte într-o serie de programe și proceduri aferente Schengen și ne facem treaba foarte bine. Dacă vorbim de unitate și solidaritate în Europa, ea trebuie să existe și între noi. Părerea mea este că toate formatele care ne aduc împreună trebuie finalizate. Formatul Schengen permite circulația liberă a persoanelor și cred că este important și pentru români să se considere și ei europeni cu drepturi depline”, a spus Klaus Iohannis.

„Este lucru cunoscut că, împreună cu noi, așteaptă și Bulgaria. Eu sunt convins că securitatea Europei și controlul asupra mișcărilor persoanelor care vin din afară ar fi mult îmbunătățit dacă România, Bulgaria și Croația ar fi cooptate în spațiul Schengen. Încă o dată: condițiile tehnice le îndeplinim! În aceste zile, am oferit posibilitatea unui corp de experți să vină să le verifice încă o dată, să fie convinsă toată lumea că sunt în regulă”, a declarat Klaus Iohannis de la Praga.

De asemenea, președintele a confirmat că premierul olandez Mark Rutte va veni săptămâna viitoare în România.

Citește și...

Iohannis, despre o majorare cu 11% a pensiilor: Creşterea trebuie să se încadreze în bugetul alocat pentru pensii

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, referitor la procentul de 11% avansat de premierul Nicolae Ciucă pentru majorarea pensiilor, că o astfel de creştere trebuie să se încadreze în bugetul pentru pensii. 

„Trebuie să vedem lucrurile aşa cum sunt în realitate. Atâta vreme cât pensiile de stat au un anumit buget, creşterea trebuie să se încadreze în acest buget, ori datele acestea sunt la Ministerul Finanţelor şi la Guvern. Solicitarea mea către Guvern a fost să creştem pensiile şi salariile şi să nu lăsăm oamenii să poarte singuri povara inflaţiei, dar cu cât se realizează această creştere trebuie să se calculeze la Finanţe şi, la modul mai general, în Guvern”, a spus, joi, președintele Klaus Iohannis, înaintea primei reuniuni a Comunităţii Politice Europene.

Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a declarat, luni, că a discutat în partid că procentul cu care se pot majora pensiile nu trebuie să producă un deficit mai mare la buget, iar în acest moment limita de creştere este de aproximativ 11%.

Amintim că preşedintele Klaus Iohannis a participat joi, la Praga, la reuniunea Comunităţii Politice Europene, iar vineri este programată reuniunea informală a Consiliului European. 

Referitor la declaraţiile de miercuri, din Parlamentul European, că România ar putea bloca exporturile de cereale dacă sunt ţări care vor bloca accesul României în Schengen, preşedintele a spus că pe respectivul europarlamentar care a afirmat acest lucru „l-a luat un pic valul”. „Aşa o variantă nu există. Noi, dimpotrivă, facem tot ce putem ca să înlesnim exportul de cereale din Ucraina, pentru a preveni o criză alimentară globală. Deci aşa ceva iese din orice discuţie”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel