Iohannis, discurs la Summitul Energiei Nucleare de la Bruxelles - Video

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Klaus Iohannis participă, joi şi vineri, la Summitul Energiei Nucleare, la reuniunea Consiliului European şi la Summitul Euro în format extins, care are loc la Bruxelles.

Klaus Iohannis a susținut un discurs.

'Domnule Prim-ministru De Croo,

Domnule Director General Grossi,

Stimați șefi de stat și de guvern,

Excelențe,

Doamnelor și domnilor,

Permiteți-mi să încep prin a mulțumi gazdelor noastre, Prim-ministrul De Croo și Directorul General Grossi, pentru organizarea unui summit care subliniază urgența acțiunii climatice și importanța energiei nucleare în tranziția energetică globală.

Acest summit are o semnificație profundă, fiind organizat ca urmare a includerii emblematice a energiei nucleare în Evaluarea Globală la COP28 în Dubai. Schimbările climatice reprezintă o provocare globală care necesită acțiune coordonată și măsuri ambițioase.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică joacă un rol crucial în facilitarea cooperării în vederea creșterii dezvoltării noastre sociale și economice. Cooperarea României cu Agenția va continua în timp ce ne îndreptăm spre un viitor mai durabil și mai sigur din punct de vedere energetic.

Doamnelor și domnilor,

România este hotărâtă să-și dezvolte programul de energie nucleară prin sporirea capacității de producție la scară largă și prin implementarea tehnologiei inovatoare a Reactoarelor Modulare Mici, în colaborare cu Statele Unite ale Americii și alți parteneri cheie. Mai mult decât atât, ne propunem să devenim un lider regional în operarea și implementarea energiei nucleare, în formarea forței de muncă specializate, și un hub al lanțului de aprovizionare pentru producția de energie nucleară.

În dezvoltarea programului național de energie nucleară, suntem dedicați siguranței publicului și mediului, operării instalațiilor noastre în condiții de siguranță și respectării depline a cerințelor de neproliferare asumate.

Excelențe,

Mă aștept ca Summitul de astăzi să consolideze angajamentul față de expansiunea energiei nucleare în mixul energetic din Uniune Europeană și în cel global. Acest angajament este esențial pentru deblocarea investițiilor în timp util, pentru consolidarea lanțurilor de aprovizionare și pentru formarea următoarei generații de specialiști în energie nucleară. Salut pașii recenți efectuați în acest sens de către Comisia Europeană, cum ar fi Alianța Industrială Europeană pentru Reactoarele Modulari Mici.

Trebuie să ne asigurăm că ambițiile noastre în domeniul energiei nucleare beneficiază de un sprijin financiar adecvat, luând în considerare și rolul energiei nucleare în accelerarea decarbonizării. Combinarea finanțării publice și private este esențială în crearea unui model de afaceri, ușor de replicat, pentru implementarea accelerată a energiei nucleare. Trebuie să ne extindem investițiile în cercetare, proiecte demonstrative și dezvoltarea de noi materiale și tehnologii nucleare.

În concluzie, permiteți-mi să fac un apel la acțiune unitară care să valorifice potențialul masiv al energiei nucleare de a ne îndrepta spre un viitor cu emisii zero și sigur din punct de vedere energetic.

Vă mulțumesc tuturor!', a spus Iohannis.

Video

Youtube video image

Conform unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale transmis miercuri, Summitul Energiei Nucleare, organizat de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) şi de Regatul Belgiei, joi, la Bruxelles, are loc în condițiile includerii istorice a energiei nucleare în acordul Conferinţei ONU despre Schimbările Climatice (COP28) de la Dubai din 2023.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel