Klaus Iohannis a fost întrebat despre pretențiile Ungariei privind revizuirea Tratatului de la Trianon.
Aflat în vizită în Germania, la evenimentul „Forumul European Carol cel Mare”, președintele Klaus Iohannis a primit o întrebarea destul de sensibilă pentru o mare parte din populația României:
„Atrag atenția asupra Europei urâte și anume asupra faptului că aveți o țară vecină care are uneori atitudine anti-europeană. Guvernul de acolo e înțeles ca european, dar libertatea presei, independența justiției, pluralismul sunt călcate în picioare. Mai mult de atât, e un guvern care pune tot timpul sub semnul întrebării frontierele Trianonului, inclusiv frontiera cu România. Cum să procedeze Uniunea Europeană cu această țară?“, a fost întrebat președintele Iohannis.
Klaus Iohannis: „Este ca într-o familie unde cei mai mulți au un văr de-al doilea care din cinci în cinci minute calcă în străchini. Oricum, nu-l dăm afară, că-i rudă. Încercăm așa să-i mai dăm lecții, să-l integrăm, să-l liniștim, cred că asta e soluția. Eu nu susțin ideea de eliminare, de înlăturare din UE, pedepsele de așa natură nu aduc rezultatele scontate de mulți. Eu cred că trebuie să le spunem foarte clar acestor oameni care sunt așteptările și să continuăm procesul.
Știu clar că vorbiți de Ungaria. Și pe mine mă enervează afirmațiile lor despre Trianon, eu sunt președintele statului. Eu sunt din Transilvania, noi am decis prin vot popular, noi ca popor am zis că vrem să aderăm la România. Nu am furat nimic de la nimeni, a fost dreptul nostru de autodeterminare. Transilvania așa a devenit parte a României.
Nu vrea nimeni să pună sub semnul întrebării niște procese istorice. Poate că asta fac niște populiști, dar cred că ei nu pot fi combătuți decât prin rezultate. Uniunea Europeană e un model de succes și are succes“, a precizat președintele Iohannis.
Președintele Klaus Iohannis a păstrat un moment de reculegere la începutul discursului pe care l-a susținut la evenimentul „Forumul European Carol cel Mare”, în Germania.
„Voi începe cu o informație tristă. Astăzi (n.r. vineri, 1 octombrie) a avut loc o mare tragedie în România, într-un spital din Constanța. A fost un incendiu și, din păcate, au murit șapte pacienți”, a spus președintele Klaus Iohannis.
Președintele le-a cerut celor prezenți să păstreze un moment de reculegere.
„Vă rog să păstrăm un moment de reculegere pentru victimele incendiului de la Spitalul din Constanța”, a spus Iohannis.
Președintele Klaus Iohannis participă, vineri, la evenimentul „Forumul European Carol cel Mare”, în Aachen, Republica Federală Germania (vezi imaginile AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News