Președintele PNL, Klaus Iohannis, îi mulțumește liderului liberal Crin Antonescu pentru "viziunea de a orienta Partidul Național Liberal spre familia europeană cu care este în cel mai înalt grad compatibil".
"Salut decizia PPE de a primi, în rândurile sale, Partidul Național Liberal. Ne regăsim, alături de colegii noștri de la PDL, în marea familie a dreptei europene, care a avut și are o contribuție decisivă în crearea unei Uniuni puternice și credibile", afirmă Iohannis, într-un comunicat remis vineri.
Adunarea Politică a PPE a aprobat, joi, cooptarea Partidului Național Liberal și pe cea a Partidului Mișcarea Populară în familia popularilor europeni.
Iohannis susține că fuziunea dintre PNL și PDL"capătă, din acest moment, consistență în planul colaborării la nivel european, întărind, în același timp, efortul în plan intern de construcție a dreptei românești ca alternativa politică cea mai puternică la PSD".
Președintele PNL le mulțumește popularilor europeni și le promite că liberalii români vor fi parteneri de încredere.
"Adresez mulțumiri, în numele PNL, și liderilor noștri politici, în frunte cu domnul Crin Antonescu, pentru viziunea de a orienta Partidul Național Liberal spre familia europeană cu care este în cel mai înalt grad compatibil", adaugă Iohannis.
Pe de altă parte, senatorul Daniel Barbu, fost membru PNL care în prezent activează în PLR, a transmis într-un comunicat că afilierea cu acte depline la Partidul Popular European reprezintă certificarea încetării existenței Partidului Național Liberal, care va ajunge să fie "subjugat cu pași repezi și iremediabil" intereselor lui Traian Băsescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu