Iohannis, înaltă trădare. Reacție din PNL: Redactare dură. Cine a scris documentul

Iohannis, înaltă trădare. Avocatul Daniel Fenechiu, senator PNL, a reacționat la documentul publicat de DCNews, care circulă între membrii PSD, cu privire la acuzarea președintelui Klaus Iohannis de înaltă trădare. 

”Este foarte greu de întrunit o majoritate de două treimi. PNL nu va vota o asemenea solicitare, USR nu va vota, PMP de la Camera Deputaților nu o va vota. UDMR a declarat, în mod public, că nu susține un demers de genul suspendării. Dacă nu susține suspendarea, este limpede că nu va susține nici o punere sub acuzare, mai avem un număr de deputați independenți, de reprezentanți ai minorităților. Ideea de a strânge două treimi este o himeră. Eu știu că foarte mulți oameni, inclusiv din PSD și ALDE, n-ar intra într-o asemenea chestiune, din cauză că din perspectivă juridică, infracțiunea de înaltă trădare trebuie foarte bine definită și argumentată, iar noi suntem pe o zonă de argumente politice.” a spus Daniel Fenechiu, la Antena 3. 

Senatorul PNL a subliniat că ”e scris de avocați, alții decât cei care lucrează cu PSD, e un alt tip de redactare, care n-are legătură cu redactările politizate cu care suntem obișnuiți, e o redactare dură”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel