Iohannis, informaţii NOI despre Brexit

Preşedintele României, Klaus Iohannis, consideră că în cazul Brexit este nevoie de o negociere secvenţială.

"Am discutat la finalul şedinţei de ieri despre Brexit, temă legată de articolul 50, deci în format UE 27. Am fost informaţi despre felul în care au pornit negocierile, că abia în această săptămână, luni, a avut loc prima rundă de negocieri. Inclusiv înainte de a părăsi formatul, doamna May ne-a informat despre o abordare din partea Marii Britanii. În ansamblu, pot să spun că lucrurile deocamdată sună bine şi sper să avem rezultate destul de concrete până în toamna acestui an pe prima fază de negociere. Toată lumea a acceptat - (...) şi UE 27, şi Marea Britanie - că este nevoie de o negociere secvenţială, adică mai întâi se discută teme sensibile legate de cetăţeni, bani şi Irlanda, iar numai după ce se obţine un progres semnificativ pe aceste teme se trece la o negociere paralelă, care pe urmă include şi aspecte despre colaborarea pe viitor, după ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar", a afirmat Iohannis la finalul reuniunii Consiliului European.

[citeste si] 

"Aceste chestiuni au fost în final agreate de toată lumea şi ne dau speranţa unor negocieri fructuoase (...) Şi ce a propus doamna May legat de europenii care sunt rezidenţi în Marea Britanie e un început bun, însă nu trebuie să ne pripim. Aşteptăm documentele care vor fi publicate şi de Marea Britanie, şi de negociatorii UE 27 în această chestiune, după care, sigur, urmează faza de negociere", a spus, potrivit Agerpres, preşedintele României.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel