Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, înaintea întâlnirii cu ambasadorii statelor membre UE acreditaţi la Bucureşti, că are foarte multe lucruri de transmis acestora.
Președintele a făcut aceste declarații în condiţiile în care climatul politic din România s-a îmbunătăţit mult, iar abordările politicienilor au revenit pe făgaşul clar european.
'Am întâlnirea tradiţională cu ambasadorii ţărilor din Uniunea Europeană, întâlnire organizată de preşedinţia finlandeză. Este o discuţie mai degrabă informală, un schimb util de idei şi, în condiţiile în care în România climatul politic s-a schimbat mult, în sensul că s-a îmbunătăţit mult, şi abordările noastre au revenit pe făgaşul clar european, am foarte multe lucruri de spus ambasadorilor şi aştept evident întrebările lor', a spus şeful statului.
În cadrul întâlnirii organizate de Ambasada Finlandei, ţară care deţine în prezent preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, vor fi abordate cu precădere temele aflate pe agenda reuniunii Consiliului European din perioada 12-13 decembrie, precum combaterea schimbărilor climatice, viitorul buget al Uniunii Europene, aspecte legate de zona euro, relaţiile externe ale Uniunii şi evoluţiile din procesul de retragere a Marii Britanii din UE.
De asemenea, vor fi abordate şi alte subiecte de interes de pe agenda europeană, a precizat miercuri Administraţia Prezidenţială. Cu acest prilej, şeful statului va sublinia importanţa menţinerii unităţii şi coeziunii în Uniunea Europeană în vederea identificării soluţiilor comune pentru provocările cu care Uniunea se confruntă, fie că este vorba de negocierea viitorului buget, de combaterea schimbărilor climatice sau asigurarea securităţii cetăţenilor europeni.
Totodată, Klaus Iohannis va evidenţia principiile majore care vor ghida acţiunea României la nivel european: nevoia de se a evita diviziunile între statele membre, mai multă convergenţă şi echitate, apropierea Uniunii de cetăţenii săi.
Nu în ultimul rând, preşedintele Iohannis va susţine faptul că, în perioada următoare, priorităţile cuprinse în Agenda Strategică a Uniunii pentru perioada 2019-2024, pe care liderii europeni le-au convenit, vor trebui să fie puse în practică. Cu privire la viitorul buget al UE, preşedintele Klaus Iohannis va arăta de ce este esenţial să se ajungă la un acord privind un viitor buget echilibrat, care să răspundă atât noilor priorităţi ale Uniunii, cât şi nevoii de finanţare corespunzătoare pentru politicile tradiţionale, respectiv coeziunea şi politica agricolă comună, conform AGERPRES.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News