Iohannis: Intrarea în Schengen și adoptarea monedei unice, procese de integrare în UE nefinalizate

Foto: flickr.com
Foto: flickr.com

Președintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la semnarea Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, că există încă procese de integrare nefinalizate, precum aderarea la spațiul Schengen și adoptarea monedei unice euro.

"Aderarea României la Uniunea Europeană, la fel ca și aderarea la NATO, a demonstrat că elitele politice și societatea sunt capabile să-și unească eforturile în direcția unor obiective naționale majore, care depășesc interese particulare sau conjuncturale.

Astăzi putem fi mândri de faptul că facem parte dintr-o uniune de state suverane cu rol semnificativ la nivel global, din marea familie europeană pentru care asigurarea păcii, stabilităţii, prosperităţii pentru cetăţenii săi şi promovarea democraţiei şi a statului de drept sunt obiective fundamentale", spune președintele, potrivit unui comunicat de presă.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker: Am încredere în Iohannis

Klaus Iohannis subliniază că "România a demonstrat că este un partener credibil şi predictibil care pledează consecvent pentru adâncirea proiectului european, pentru respectarea principiilor şi valorilor fundamentale ale Uniunii Europene".

"Există, încă, procese de integrare nefinalizate precum aderarea la Spaţiul Schengen şi adoptarea monedei unice. Rămânem profund ataşaţi realizării acestor două obiective cât mai curând posibil.

Vom sprijini, în continuare, consolidarea Uniunii Europene, adâncirea integrării europene. Susținem menţinerea unităţii proiectului european şi a solidarităţii între statele membre ca elementele centrale ale acestei construcţii.

România are toate premisele pentru a-și consolida poziţia în interiorul Uniunii Europene, astfel încât vocea noastră să fie mai puternică în procesul decizional la nivel european. Iar acțiunea noastră comună va fi în această direcție", spune Klaus Iohannis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel